Run In Bucharest – pentru prima oară e vorba despre primii 42 (partea 2)

Am încercat în ultimile 3 zile să am o alimentație corectă care să susțină efortul din timpul cursei – acum după eveniment cred că am aplicat corect sfaturile primite.

Am plecat de acasă cu o stare de spirit foarte bună, zâmbitor, optimist și dornic de o experiența de neuitat. În metrou alții ca mine, i-am recunoscut după echipament sau sacii galbeni pentru bagaj.

Era cam 7.30 – 8 și Izvorul e plin de sportivi, fiecare cu grupul lui. Am mers spre locul de joacă unde trebuia să mă întâlnesc cu ai mei, 42krosu. Începem și noi să ne strângem. Am în cap imaginea lui Andrei pășind pe alee cu doua bidoane (cred că erau de 10l) de licori minune care să ne ușureze cursa. Andrei e fix ca un părinte/discipol care se asigură că elevii lui au tot ce e nevoie pentru a performa. Parcă-l aud „aveți și suc de sfeclă și apă, hidratați-vă și bucurați-vă de alergare”! Bravo mare OM!

A urmat încălzirea caracterizată și ea de bună dispoziție – numai oameni pozitivi, ce să faci. E o energie molipsitoare aici în cercul nostru, așa că am mers spre start plin de speranță – părea o joacă de copil maratonul ăsta!

La start din nou oameni frumosi, i-am atras sau ei m-au atras pe mine înca nu stiu sigur.

Am alergat alături de Radu (Mickey Mouse), peacer-ul de 4 ore jumate – omul plin de voie bună. A cântat și ne-a încântat pe tot traseul, ne-a servit cu caramele, și ne-a sustinut in momentele de oboseală. Eram vreo 10-12 în jurul lui. E cel mai tare peacer de pana acum. 😉

Pâna la 20 au intrat lejer kilometrii, apoi am început să simt oboseala, băietii (mă refer la peaceri) au mărit puțin ritmul și pe la 27 m-am desprins de ei, îi vedeam cum înaintează încet în fața mea – nu avea rost să forțez. Pe la 30 nu i-am mai văzut deloc – luaseră avans mare și nu mai erau șanse să-i prind din urmă.

La mine momentul ăsta a fost despre „zid”, am alergat greu vreo 2km până mi-am adus aminte de motivul pentru care luasem telefonul după mine.

Am pornit metronomul, tic-tac, ti-tac cu cadența setată pe 174ppm și i-am dat ușor in ritmul ăsta, pas dupa pas. Pot spune că mișcarea asta a înclinat balanța în favoarea mea, m-am relaxat și am intrat din nou în cursă. 😉

La întoarcerea de la Costin Georgian îl vad pe Ionut rănit, șchiopăta. Îl mai văzusem și in timpul cursei cu mult în fața mea, era clar că ceva nu e bine.

După un alt kilometru ajung din urma pe Vlad si Luminița – și cu ei mă intersectasem pe traseu, acum îi ajunsesem din urmă. Am zis că dacă ei pot, cu siguranță pot și eu. Cu tic-tac-ul în cap mi-am făcut mersul meu, vreo 2km cu ei apoi m-am desprins ușor.

Pe ultima bucată de 10k am împărțit fiecare km in 2 parți. Primii 100m erau mers iar următorii 900 alergare. I-am dat așa până la fântâni, era cam km 40, nu mă mai puteam opri, nu aveam cum deși gambele îmi erau tare tensionate, le simțeam.

Aici am mers din nou, cred că vreo 400m apoi din nou alergare. De aici am mai bagat un mers înainte de ultima linie dreapta pentru a putea sprinta la finish! 😉

Despre hidratare:

-înainte de cursa, la încălzire aveam o băutura cu magneziu și ceva isotonic.

– cred că am baut 2l de lichid în timpul cursei, apă sau isotonic, la fiecare km mai luam o gură din bidonaș. Nu am zăbovit prea mult la punctele de hidratare.

– câteva felii de portocala

– două batoane proteice si un gel. Gelul a intrat greu in momentele de la km 30 era prea dulce pentru gustul meu de atunci, plus două caramele de la Michey.

– un magneziu luat tot pe la 30, cred că m-a ajutat mult mentosana aia pe final. 😉

Experiența a fost de neuitat, acum la o zi după văd altfel maratonul. Nici nu mai are treaba cu peace-ul, cu timpul final… Maratonul e strict despre mine, despre tine, ca individ care reuseste să-și depășească limitele sau condiționările sociale.

Acum un an mă uitam cu admiratie către cei care reușeau să alerge 10km, aveau respectul meu, nu mă imaginam la momentul ăla să alerg 42K, era un prag foarte indepărtat.

Astazi i-am alergat și eu, e un sentiment de nedescris, e frumos să te vezi la linia de finish, e frumos să primești incurajări și felicitări, e frumos să vezi că atunci când nu mai poti, mai poți putin. Asta mi-am spus dupa fiecare kilometru făcut.

Dar cel mai frumos e sa stii că ești în clasa selecta a celor 1% din populația lumii care a alergat cel putin o dată un maraton (da 1%).

Aici ai prima parte, in caz ca ai ratat-o! 🙂

2 thoughts on “Run In Bucharest – pentru prima oară e vorba despre primii 42 (partea 2)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *