Final de an – despre oameni, locuri, reușite – tragem linie și vedem ce-a fost!

Ce poate fi mai potrivit acum la final de an decât o rememorare a ceea ce a însemnat 2018 pentru cariera mea de alergător amator. 😉

Am trecut la butoane dacă tot am terminat activitatea competițională pe anul ăsta. Am un rânjet mare pe fața, privesc îndelung la cele doua tablouri cu medalii și-mi zic in gând: Hai ca mi-a ieșit bine 2018!

Unul dintre ele e plin, cu semimaratoanele , iar celălalt are toate șansele să se umple în 2019 – în el voi pune medaliile de la maratoane.

Lemn, metal, lut, ipsos, unele au o simplă sfoară pe post de suport, altele au bandă lată cu numele competitiei. Toate reprezintă bucățele de succes, sunt cumva parte din mine, pentru fiecare pot spune că am dat tot ce am putut pe traseu. Mi-am testat la maxim limitele! 😉

Am început cu Maratonul Nisipului – mi-a placut ideea de a alerga plajă în martie, a fost primul meu semi!

Parcă și acum îi văd pe Robert si Ciprian cum mă încurajau inainte de start și-mi ziceau c-o să-mi placă!

Au fost primii oameni alături de care am participat la o alergare și de atunci ne tot intersectăm prin țară la alergări. Băieți, să știți că vă admir pentru curajul (sau nebunia voastră) de a vă înscrie la cele mai solicitante curse. Sunteți inspiraționali, nebuni în sensul bun! 😉

După nisip am luat-o pe cărări de trail, a urmat Iași’n Trail și Brașov Marathon. Am scris despre ele, mi-au plăcut, aici am învățat să fac primii pași pe munte în alergare. După cele doua ture am schimbat pantofii de alergare întrucât nu erau confortabili, o dată cu ei am schimbat și unghiile, vreo 8 la număr! 😉

A urmat Târgoviște – un fel de antrenament acasa. Aici am întâlnit oameni noi, din nou Robert.

DHL-ul 21k îl văd ca pe una dintre cele mai dorite curse de către alergători. Au fost peisaje de vis și multă mocirlă. Partea frumoasă a constat în faptul că am întâlnit o parte din oamenii de la 42kRosu. Toți oameni frumoși, pozitivi, în frunte cu Andrei. 🙂 Să tot ai astfel de oameni în jurul tău!

Cozia Stânișoara a marcat prima participare împreuna cu Cristian. O cursă frumoasă pe care aș vrea sa o fac completă, până în vârf, data viitoare!

De atunci Cristian a rămas pentru mine model de perseverență și seriozitate în tratarea curselor. Mi-a ghidat bine pașii cu sfaturi la obiect spre turele ce vor urma. Mersi omule! 😉 Cristian, te văd ca pe o centură de siguranță. Cum mă arunc mai tare aștept și reacția ta și sfaturile tale la obiect! După fiecare raport de alergare aștept să văd ce se întâmplă, ce-mi mai zici, ce-i bine, unde trebuie lucrat! 😉

Corcova fun&trail – aici a fost cu vin bun, povești până după miezul nopții iar dimineața la start am dat de Radu, tot din 42kRosu. Am tras tare de mine tura asta dar a meritat, după cursă din nou veselie!

Alergarea e o lecție permanentă și cel mai bine inveți alergând lângă alții ca tine, sau mai buni. Așa că, la CiucasX3 am alergat o bucata buna alaturi de Radu – același Radu de la Corcova! 😉 Altceva frate! 😉 Am rulat frumos! Am văzut la el importanța pașilor mici. Nu aveam nicio tehnică perfecționată și trebuia să mă gândesc și eu la una. Eu îi dădeam cât mă țineau picioarele, și pot spune că nu m-au lăsat la greu! 😉

„Tu muncești prea mult! Uită-te la mine cum fac, pași mici, bătrânește, capul sus, misca usor bratele, că mai avem mult de urcat ;)!”

Cred că-mi vor rămâne mult timp în minte vorbele lui Mihai, partenerul de drum în Cealaltă Capitală, în timp ce alerga alături de mine și-mi urmărea mișcările și respirația. Eu încercam să țin pasul cu el cu orice preț. Până la urmă a reușit să mă calibreze și să mă facă să scot timp bun. A fost o experiență din care am avut ce învața, omul alerga ultra, a fost un bun mentor în călătoria asta. Am mai povestit și după preț de o bere.

După experiența Alba am conștientizat unde mă aflu și că e mult de lucru. Am început să lucrez la cadență, eram tare deficitar, am reușit să cresc de la 155 la 180.

Bucurestiul 42k a fost cumva nedorit. M-am înscris pe ultima sută de metri la maraton pentru a susține MagiCamp. 😉

Teoretic eram pregătit, urmărisem clipuri, webinarul lui Andrei, știam ce mă așteaptă. Emoțiile au fost împrăștiate la întâlnirea cu secta lui Roșu. La 32 am dat de „zid” dar mi-am revenit și am terminat cu bine.

Mi-a fost greu, normal, dar asta nu a mai contat după ce am trecut de finish. Acum sunt în clasa selecta a celor 1% din populația lumii care termină un maraton. Acum chiar trebuie să am grijă ce imi propun pentru că am toate șansele să reușesc! O dată cu asta, am observat că limitele sunt mult mai aproape decât îmi imaginam! 😉

Ultima destinație din an a fost Istanbul 42k. Aveam experiența 😉 , l-am avut și pe Enescu cu mine vreo 25km, aveam încălțări noi cu care puteam să zbor, știam de la început unde mă voi hidrata și mai ales cu ce, știam cu ce viteză voi rula, asta pentru toate cele 4 ore de alergare!

Ai putea crede că era reteta perfectă pentru a-mi îndeplini obiectivul! 😉 Așa a și fost, totul a mers conform planului! 😉

Targetul propus la început de an a fost cu mult depașit, la momentul ăla planuiam vreo 6 semi pe tot anul, eram destul de modest în exprimare! 🙂

Trăgând linie, cifrele arată cam așa:

– am totalizat vreo 300km alergați oficial. Pe lângă aceștia au fost încă 1000 pe care-i numesc „de pregatire”, ăștia au stat la baza evoluției. 😉

– sunt două – trei zile pe săptămână în care ies la alergat. Încerc să mă țin de plan chiar dacă uneori apar și neprevăzute! 😉

– orice plecare mai mare de 3 zile se lasă cu adidașii plus alte lucruri de alergare în bagaj – așa să fie acolo – poate-mi vine poftă! 😉

– m-am bucurat de vremea neprielnică iar ploaia, soarele, zăpada au facut parte din antrenament

– am prins răsăritul în Delta alergând pe canale la 5 dimineața

– mi-am făcut un obicei de a alerga în fiecare loc nou în care ajung. În țară sau în străinătate încerc să mă țin de plan iar la 6 dimineața sunt pe strazi! 😉

Gataaaa, urmeaza planul pentru 2019! 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *