Baneasa forest RUN – 21k in padurea Baneasa

Cam de aproape două luni nu am mai participat la o cursă de alergare oficială, așa că, aștept cu nerăbdare startul și fugăreala prin pădurea Băneasa.

E prima ediție la care particip, nu știu de ce am evitat până acum cursele din jurul Bucureștiului, acum a venit rândul Băneasa forest RUN. 🙂

Pot spune că îmi place în pădurea Baneasa, am fost la două antrenamente premergătoare competiției și am văzut cum natura prinde viață sub pașii mei. Va fi 100% trail, fără asfalt, numai padure, verdeata, poteci de pământ.

Cum îmi place mie, am ajuns la fața locului cu o oră jumate înainte de start să-mi iau porția de energie – mă refer la energia oamenilor prezenți, despre batoane și isotonice mai la final! 😉

Până la start am făcut o vizita celor de la #MagiCAMP, am mai spus că îmi sunt dragi pentru tot ce fac și au crescut frumos în ultima vreme. Așa că, într-o lume în care ai impresia că toate merg pe dos, oamenii ăstia iși duc proiectul la nivel național și au deschis centre #magicHOME în orașele mari din țara.

Ne știm de mult timp așa că mi-au dat tricou de alergare, tricoul lor m-a umplut de energie bună, l-am purtat cu mândrie și în cursa asta! 🙂

Altfel, mulți oameni frumoși, pe mulți îi știu din vedere – de la competiții sau de pe fb din grupurile de alergare, numele lor contează mai puțin în situația asta. E suficient că ne știm și că avem alergarea în comun, mai împărtășim impresii despre curse, ‘adidași’ și alte chestii d’astea de alergători!

În rândul nostru e o mișcare continuă, cei cu 11 km se pregătesc de start, iar noi de la semi mai avem cam o ora până pornim. Și aici au gândit bine organizatorii, pentru a se evita aglomerația la intrarea în pădure au pus ore de start separate.

Apoi apare Mircea în ecuație, compatriot din „secta lui Roșu” partenerul perfect, aveam aceeași dorință de abordare a cursei, mai alergasem împreuna un antrenament în Băneasa și ieșise frumos împreună… Așa că, echipa era ca și formată, el e partenerul de drum de care aveam nevoie! 🙂 Zis și facut! Am tocat împreună cei 21k pe potecile din padurea Baneasa.

A fost ca un joc de-a șoarecele și pisica, cu siguranță Mircea poate să confirme, eu așa l-am simțit. În mare parte a traseului am ținut ritmul alergând primul. Am fost ca în trafic la volan, am depașit tot ce am întâlnit 😉 și chiar nu-mi amintesc să ne fi depașit cineva, i-am dat peste viteza legală! 😉

Cum simțeam oboseala îmi veneau în minte tot felul de trucuri învățate în cei 2000 de kilometri alergați până acum. Mă știu destul de bine iar oboseala era de la cadența haotică, așa că pentru moment controlul a preluat situația, mă recalibram, îmi reglam pașii, respiratia și din nou accelerație! 🙂

Am zis de șoarece și pisica pentru că eu alergam cu teama de a nu mă călca Mircea pe adidas, iar el băga tare să tina aproape de mine… Asta tot drumul. Daca vedeam verde, tricou verde si bandana era de bine, era el, altfel maream viteza sa nu fiu depasit! :). Eu zic că meritul e al lui, el zice că eu l-am tras după mine! Sigur ca ambii avem dreptate! 🙂

La punctele de hidratare am trecut în viteză, am avut de acasă isostarul care m-a ținut până la ultimul punct, acolo am mai completat puțin – cât pentru cei 2km ramași.

Prin padure încurajările au fost putine, pe traseu erau doar voluntarii și cam atât, unii mai obosiți, alții mai cu chef! Norocul meu a fost că am avut tricoul, eram ușor de reperat și cum treceam prin dreptul voluntarilor din partea lor auzeam „HAI MagiCAMP!” – chiar contează încurajările astea în timpul cursei, iți dau energie pentru urmatorii pași, sunt mai tari ca gelurile energizante.

Aaaa! Am avut și un stres! Exagerez puțin, de fapt, e vorba de unul dintre alergătorii pe care i-am prins din urmă. Ei bine, omul nu avea nimic de alergare pe el, nici adidas, nici pantalon, nici tricou – ziceai că s-a alăturat de curiozitate grupului în timp ce se plimba prin pădure. Pe traseu omul îi dădea frumos, cred că am stat vreo 5 km în umbra lui, ne depășeam reciproc, așa ca la canoe. Am zis că mă las de alergare dacă trece de finish înaintea mea, planificasem să-l atac pe asfalt! 😉 Până la urmă l-am depășit în ultimii 3km apoi m-am tot uitat peste umăr să nu apară! :))) rămăsese mult în spate. Mircea e tot în spatele meu!

Mult-asteptatul asfalt a apărut :), o ultimă tumbă în pădure pentru o fotografie și apoi ultimul kilometru! Asfalt, viteză cât am putut, am verificat ceasul, eram în grafic, sub 1 ora 50, din spate nu mă presa nimeni, așa că am obținut un binemeritat loc 92 din vreo 900 de alergători!