Brasov, varianta asfalt 42k – panoramicul #4

Fă-mă faimos!

Sunt a doua oară la Brașov pt o cursă de alergare. Anul trecut a fost BrasovMarathon 21k iar acum e rândul Internaționalului 42k, Panoramicul.

Și ăsta era pe lista încă de anul trecut. Mi-am dorit o experiență de neuitat și pe șosea de munte, așa că am fost al 9-lea înscris pe liste.

Brașovul chiar e frumos oricând, iarna, vara – nu contează, e altă lume pot spune, și, de fiecare dată mă simt turist când ajung.

Eee, când mai e și maratonul Piața Sfatului e arhiplină: oameni, corturi cu echipamente de alergare, autorulotă – toate se imbină perfect în peisajul de la poalele Tâmpei.

Aviz amatorilor, traseul de maraton începe cu o tură de 15k prin oraș apoi urcarea până în Poiană și retur iar după, un mic ocol, sosirea e în Piața Sfatului – evident!

Într-unul din corturi, la Hoka (aștia aveau testare de produse) l-am întâlnit pe Lucian, sectant de-al meu de pe 42krosu, căutam amândoi să testăm pantofii de alergare, eu pusesem ochii pe Arahi 3. A fost ceva de genul: Daniel???? dap, chiar eu! 🙂 Ne-am luat adidașii, schimb telefoane (adică numere) și fiecare pe drumul lui! „Hai că ne vedem mâine” și asta a fost!

Seara a fost cu ploicică și cu apă plată, reprize scurte, ceva orez și aproape pungă de bomboane fondante – am găsit pe centru Cofetaria Casata, gustul copilăriei la fondante! 😉

Dimineața a fost cu votare, reperasem o secție în apropiere și la șapte jumate le-am bătut la ușă! 🙂 În Piață facem și noi microgrupul, povesti, planuri. Repede mai zboară timpul ăsta, ajungem în zona de start și gata, fiecare cu cursa lui!

Eu am rămas cu Lucian, omul îmi zice că e primul lui maraton. Ca și la Cluj, când aud d’astea îmi amintesc de mine la primul maraton, la București! Mi-am zis, primul lui maraton, săracul, hai să-l țin aproape că eu am experiență, mai am 3 în față – eram marele specialist în maratoane. :))

Exagerez puțin și-ti zic și de ce: ăștia cu primul maraton sunt de două categorii, i-am intâlnit, le-am vazut rezultatele:

– sunt ăia ca mine, care au luat-o ușor prin competiții, 10k asfalt, 21k asfalt, 21k trail (munte) și apoi maratoane – primul pe asfalt

– a doua categorie sunt cei care apar parca din senin și surprind cu rezultate foarte bune

Ghici ce? Omul meu e din categoria a doua, ăia care iți zic că au terminat maratonul la antrenamente sub 4 ore!

Ce poti să faci cu unul ca ăsta? Mă intreb! N-aveam decât să sper că mă pot tine de el, trebuia să fac fata provocării!

Ca o paranteza, tot timpul am la mine un gel în plus sau un magneziu, poate are cineva nevoie de el în cursă. Tot de la primul maraton mi se trage obiceiul ăsta – atunci peacerul ne alimenta cu caramele pe tot traseul! 🙂

Primii zece au fost conversaționali, de acomodare dar cu un peace peste puterile mele undeva în jur de 5’30 / km, știam că n-am cum să rezist așa până la final mai ales că urma și urcarea spre Poiana.

Noroc că am fost relaxat, speram la un timp asemanator cu platul insă tehnic era imposibil, veneam și după vacanța așa că n-avea rost să forțez aiurea!

După aștia zece, au mai fost vreo 5 prin oraș, deja ne cunoscusem și stabilisem viteza de croazieră la 5’50 – acceptabil, în ritmul meu, știam că așa pot duce mult și bine.

Până aici traseul e frumos, zona veche a orașului, apoi bulevard luuuung și returul spre Poiana tot luuuung!

Îmi doream să se termine odată bulevardul ăsta și să luăm drumul Poienii, ieșise și soarele, noroc că aveam șapca – udă leoarcă ce-i drept înca din primii 10, dar m-a protejat!

I-am dat constant până a început urcarea, apoi surpriza!!! E cam greu la deal!!! Mare parte din alergările de anul ăsta au fost pe plat și uitasem cum e, uitasem și de efortul de anul trecut de la montane! Nu-i nimic, mi-am reamintit repede.

Urcarea e lină și constantă, am tăiat curbele cât am putut. În mare parte cei 13 km de urcare i-am împărțit în bucăți de 500m alergare cu 100 revenire mers. Sunt câteva zone mici de coborâre, aici i-am dat bătaie până la epuizare! 🙂

Omul meu, Lucian, e mereu în dreapta, urcarea ne solicită și parcă vorbim din ce în ce mai puțin, cuvinte monisilabice, mai mult încurajări, ne întelegem din gesturi, îl vad că duce și își dorește și el să continuăm în ritmul ăsta. Totul bine și frumos până-i face lui Lucian figuri genunchiul, la forjat cam mult in ultimele zile si da semne de oboseală. Eu încă sunt bine, am băgat un magneziu la începutul urcării și aștept să-și facă treaba.

N-aveam în plan să plec singur, așa că omul a trebuit să-și revina, ușor, ușor! 🙂 Sus în Poiană, la întoarcere eram pe locul 59 din 150 înscriși! E bine, mi-am zis! 🙂 Acum teoretic ar fi urmat partea ușoară, coborârea. Doar că nu-i chiar simplu să alergi în coborâre 13 km. Încep să simt alți mușchi care se încordează până la limita aia de blocare.

Coborârea în prima parte a fost o plăcere! Chiar mă gândeam că datorită ei am șanse să scap de ziduri, până la km 38 eram salvat – aici reîncepea platul și drumul catre Piața Sfatului! 🙂 Distracția asta nu ține mult, m-au luat și pe mine un fel de crampe musculare la gambe așa că am redus mult turația. La scurt timp Lucian „trosnește din nou”, tot genunchiul. Mai aveam un magneziu tocmai pentru situații extreme, i l-am oferit cu drag! 🙂

N-aveam altă opțiune decât să terminăm împreună, nu mă vedeam s-o iau singur pe final după ce alergasem toată urcarea spre Poiana. Așa că, mai cu opriri, mai cu porniri lente am reușit de fiecare data să ne punem în mișcare.

Și de data asta voluntarii de pe traseu și de la punctele de alimentare au însemnat mult, iți transmit o energie faină cu ajutorul căreia mergi mai departe. Pe lânga ei încurajări au venit atât de la turiștii care ne cedau trecerea cât și de la localnici. Unii sunt foarte mișto și reușesc să-ți transmită că trebuie să continui! 🙂

Pe lângă cei de pe margine am găsit inspirație, mă rog, motivație, și în cei alături de care am alergat. Sunt câțiva veterani ai maratoanelor care mă fac să-mi doresc să ies din bula mea de confort, oameni cu sute de curse la activ. Îi admir pentru ambiție și pentru că avem rezultate apropiate la finish! 🙂

AȘAA… revenim la cursă! 🙂

Aproape de 38, înainte de intrarea pe plat ne mai face genunchiul o figura, nu mie, lui Mister. Imi zice ca înainte de cursa l-a testat pe la Predeal pe coclauri și normal că-i obosit! Aveam în cap numai filmulețe cu mine cărându-l în cârcă și trecând linia de finish! :)) Clar era greu de făcut asta, dar nici să-l las nu mai era o opțiune de mult timp!

De-acum trebuia să terminăm întregi. N-am vorbit de durere decât în ultimul km :)) cu toate că amândoi eram încordați la maxim. A mai urmat un ocol pe aleea de la poalele Tâmpei, ceasul arată în jur de 4 ore.

Aici a fost momentul ăla de liniște, ceva de genul suntem aproape „acum e important să terminăm întregi și daca se poate în 4 ore jumate”. Ultimii 3-4 kilometrii au fost lejeri, cu ultimele puteri, gata am reușit! Nu trecusem înca linia de fnish dar se vedea Piața Sfatului, se auzea muzica – era ca și cum suntem acolo doar că la vreo 2 km distanță!

PFFFFF… ne întoarcem pe aleea de la Tâmpa, e plin de turiști, trebuie să-i ocolim, e ca o cursă cu jaloane, e greu – din nou cu mers și alergare. Ajungem la strada Sforii, cred că e mai puțin de un km până la finish. În capătul străzii un polițist oprește circulația pentru ca noi sa traversăm Brațul lui agitat vioi e în antiteză cu cadența picioarelor mele, prin kchii mei totil se desfășoară în reluare, mașinile s-au oprit și așteaptă să traversăm, voluntarii ne indică traseul și ne încurajează!

Dacă după colț e finishul și aproape am ajuns, mai bagam un mers, 🙂 e greu, însa doar așa putem sprinta vioi prin Piața. Simt pavajul de piatră cubica în adidas, iar drumul spre finish pare o veșnicie, pot descrie fiecare pas făcut întrucat totul e foarte lent! Am trecut împreună linoa de finish, la o secundă diferență! 🙂

Cam ăsta a fost Brașovul 42k, o super experiență! Norocul meu a fost Lucian, și nebunia lui de a face primul maraton oficial la Brașov! Mă rog, el zice că nu reușea fără mine! Și asta e adavărat, claaar!

Legat de cifre și ce-am băgat în mine în ziua aia (nici eu nu mai știu tot :))) :

• banana și două batoane (cimpanzee) înainte de cursa – ziceai că-s pus la ingrasat
• o apă cu magneziu, să mearga cu batoanele de mai sus
• 3 geluri, un al 4lea de rezervă s-a spart în buzunar
• o fiolă de magneziu
• aproape 3 litri de iso și apă băuti în cursa și unul de apa dupa cursa
• 2 bucați de banană și 4 de portocală
• aproape 3200 calorii consumate și două kg pierdute la finalul zilei
• timpul a contat cel mai puțin în cursa asta, 4 ore 27 dupa ceasul meu și 4h37 oficial.

Urmează Retezatul SKY RACE! Până atunci să ne vedem sănătosi și alergăciosi, fiecare pe unde poate! 🙂

SURSA FOTO