Placerea de a alerga la Predeal Forest Run K24

predeal forest run

predeal forest run mysteps k24

Fă-mă faimos!

Povestea cu Predealul a început la Băneasa Forest Run, știu, sună puțin ciudat dar așa a fost! 🙂

Atunci am aflat că organizatorul de la Băneasa va mai crea un un eveniment de trail la Predeal. După doi ani de analizat trasee iată că a apărut Predeal Forest Run! Eu cred că va crește frumos competiția asta pentru că e multă pasiune în spate iar traseele sunt superbe. Cum Băneasa iese de fiecare dată frumos, Predealul ridica stacheta și vom mai auzi despre el și în următorii ani, sunt sigur de asta!

E prima ediție, sunt trei probe de concurs: K13, K24, K42. M-am înscris fără a sta prea mult pe gânduri la K24 – un fel de semimaraton puțin mai lung!

La tura asta am ales sa susțin din nou cauza prietenilor de la #MagiCAMP, mi-a făcut o mare plăcere să alerg în tricoul lor. N-aș fi reușit asta fără ajutorul unor oameni dragi care au susținut și financiar cauza mea! Mulțumesc dragilor! 🙂

Toată activitatea gravitează în jurul Cabanei fulg de Nea. La 8 am ajuns în zona și văd că e agitație, încă se ridică kiturile de participare, muzica răsună tare în boxe și parcă încălzește la propriu atmosfera, sunt cam 12 grade acum. E perfect pentru alergare.

Anturajul meu nu-i foarte numeros, suntem puțini dar buni, împrăștiați pe tot platoul din fața cabanei, cumva ne regăsim și avem timp pentru câteva impresii și poze!

Înainte de start mi-am dorit o încălzire că la carte așa că am dat curs invitației celor de la worldclass. În 10 min m-am încălzit bine de tot încât păream obosit înainte de a se da startul, de fapt cu toții eram la fel de epuizați. Mi-a prins bine lucrul ăsta și m-a ferit de probleme pe traseu.

Am plecat singur, ai mei de mai sus erau la alte curse, iar pe Cristian care era tot la K24 nu l-am mai găsit în agitația de la start. Știu din experiența că tot singur ajung să fac o buna bucată din cursă așa că i-am dat relaxat in primii 3km – ăștia au fost asfalt cu o ușoară urcare.

N-am studiat prea mult cursa, știam că sunt 24km cu 1200 diferența de nivel, asta înseamnă lejer fata de Retezat. Mă bazam și pe noile mele încălțări Speedgoat3 cu care am zburat la propriu pe traseu. Mă bazam și pe picioare, am văzut că la munte duc bine de tot, cu toată modestia, recunosc că sunt bun! 😉

” Traseul alterneaza urcarile cu coborarile intr-un ritm care sa te faca sa te bucuri de munte si de alergare in acelasi timp. Urcarile te vor tine activ, iar coborarile iti vor arata ce inseamna placerea de a alerga. Un traseu compact, versatil, o tura perfecta! “

Așa zic oamenii pe site-ul lor la prezentarea traseului și e descris perfect. N-am văzut până acum un traseu mai echilibrat și mai frumos că asta de la Predeal K24. În mare, fiecărei urcări îi corespunde o coborâre, o porțiune pe care poți băga viteza și poți recupera din timpul pierdut la urcare.

Prima urcare, până la km 8 din ce estimez, a fost lungă și intensă, de acomodare și reașezare în teren a alergătorilor – mă refer la clasament. Estimez că după urcarea asta s-au mai schimbat foarte puține lucruri în clasament.

Mi-a plăcut urcarea, am depășit multe persoane, mi-au dat curaj și Speedgoat-urile – “adidașii” în care am alergat pentru prima dată si care s-au comportat perfect în terenul umed din pădure. Unde le-am pus acolo au stat, susținere foarte buna, amortizare… sunt perfecte pentru mine, mă refer la speedgoat-uri! 😉

Poteca pe care se aleargă e cam de o persoana, cu toate astea sunt destule locuri în care poți depăși. Drumul e acoperit de pământ. Cam 50% din lungimea potecii a fost umedă, pe alocuri mlăștinoasă, sunt zone în care se traversează multe pârâiașe de munte. Totul a fost pregătit și amenajat astfel încât parcurgerea traseului să se facă în siguranță.

Așaaa!!!! Tot la prima urcare sunt, se simte oboseala dar și dorința de a accelera, respirația mea străbate prin liniștea din pădure, inspir cât mai mult aer pe gură și pe nas, efortul e mare și trebuie să mă oxigenez, sunt că un motor supraalimentat! Îmi fac simțită prezența prin respirație iar cei din fața mea îmi fac loc să înaintez. Sentimentul e foarte plăcut.

Știu că mai pot forța, picioarele mai duc! Am o limită de sus – senzația că îmi iau foc picioarele – pe care am întâlnit-o anul trecut la Cozia. Iar acum sunt departe de limita asta, cel puțin acum la urcare! 🙂

Norocul meu și al tuturor e că vine coborârea, îi văd pe cei din fața mea cum dispar în viteză pe cărarea care coboară lin. E loc de dat viteza, mersul meu se transforma in alergare. Pornirea e mai grea, dar apoi ating viteza de croaziera sunt greu de oprit la propriu – noroc că îmi calculez bine pașii.

Că idee, dacă urcarea e lungă, și coborârea va fi la fel de lunga. E un echilibru perfect iar fiecare coborâre atenuează efortul depus la urcare. Coborârile mi-au dat energie să dau piept următorului deal ce-mi apare în fața. Putina oboseala, apoi din nou coborârea, și tot așa.

Traseul e în cea mai mare parte a lui, alergabil! Pe coborâri am alergat ca nebunul, iar la urcare am tras tare, mai mers, mai alergare câțiva metri! 🙂

Pornirile de pe loc sunt puțin mai grele. Adică trag de mine până în vârful dealului apoi, cu greu, cu minim de energie îmi fac curaj să alerg. Primii pași sunt grei iar tentația de a mă opri pentru odihnă e mare, doar că nu se întâmplă asta iar organismul se adaptează și oboseala dispare. E o barieră care se poate depăși de fiecare data! 😉

Urcarea de la pârtia Cocosul, era pe km 16-18, a fost cea mai susținută și intensă. Dealul respectiv parcă nu se mai termina, iar încercarea noastră de a atinge vârful seamănă cu o lungă suferință. Era ultima zonă nasoală și la cât urcasem ar trebui să avem coborâre până la finish. În vârf se vedea telescaunul care funcționa, se auzeau încurajările voluntarilor, peisajul era superb însă mai era un hop, un mare hop.

Aici am simțit cum gambele parcă încep să-mi ia foc. Toți alergatorii sunt în situația mea, văd cum toți opresc pentru a-și reface suflul. Mă opresc si eu, fac o poza, trag aer in piept, mă uit în spate să văd cât am urcat și cine vine după mine, apoi în fața spre telescaun și iau pentru o ultimă oară dealul in piept. Aici mai depășesc 2-3 persoane.

Acum nu mai există grupuri de alergători, suntem împrăștiați pe toată lungimea pârtiei, unii nu se mai văd, au început coborârea, în spate sunt mulți care abia acum dau piept dealului.

În sfârșit sus, e liniște, voluntarii ne îndeamnă să alergăm, Hai, mai sunt 5 km de coborâre! Continuă să alergi!

Aici, in vârf, e superbă priveliștea, parcă aș rămâne și eu relaxat pe o păturică așa cum stăteau și alți turiști care n-aveau treabă cu secta noastră de alergători! 🚥 Poate data viitoare când ajung mă opresc și-mi iau și o bere cu mine, acum nu e timp!

De aici a început distracția,miroseam cumva finishul. Mai e o porțiune de aproape 1km de plat apoi ultimul punct de alimentare. Trei măsline, o bucată de branza, bidonasul plin și am intrat repede în pădure. Începea coborârea prin pădure, umbră, o potecă îngustă și nimeni pe o raza de 200m.

La cât am urcat Cocoșul, ar trebui să țină coborârea asta până la finish, mi-am zis! Traseul e lin, e loc de accelerat și o fac la viteza maxima, ceasul îmi zice că sunt sub 5min/km, îmi place ritmul asta!

Cred că e cea mai frumoasă coborâre de care am avut parte, sunt singur prin pădure, din când în când mai depășesc grupuri de alergători de la crosul de 13km, nimeni de la K24 în spatele meu care să-mi amenințe locul! 🙂

Cred că e cea mai faina imagine a finishului, se vede agitația de pe platoul cabanei Fulg de Nea, mă opresc și imortalizez momentul apoi reiau alergarea. Îl aud le prezentator cum îi îndeamnă pe cei din fața mea să forțeze pentru a se încadra în timpul de 3 ore. Îi știu, am alergat o bucată împreună apoi s-au distanțat în timp ce eu mă oprisem pentu a face poze. Ei reușesc să termine sub 3ore iar eu mă pregătesc să intru pe asfalt, ultima linie dreapta.

Am un minut peste trei ore când ajung la finish, iar trecerea prin porțile spre finish îmi crează din nou o bucurie pe care o simți doar dacă ajungi să faci asta, oricât aș încerca, nu găsesc cuvintele să o descriu! 🙂 În sfârșit medalia!🏅

Înainte de start estimasem 3-4 ore în care să termin. Știam că am făcut o cursă bună dar nu mă așteptam să fie cea mai bună clasare a mea: locul 33 la general și 11 l categoria de vârstă! 🙂

Se văd efectele antrenamentelor din ultimul an și cei aproape 180 km adunați lunar. E un rezultat care nu poate decât să mă bucure și să-mi dea speranță că se poate urca și pe un podium cândva! 🙂 E un vis frumos! Mai vedem!

Sursa foto:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *