Ciucaș X3 2019- experiența de la maraton, 38k

@fisheye.ro

Fă-mă faimos!

Reciteam zilele trecute despre cum a fost la Ciucaș în 2018, eram mai mic atunci, am alergat semi și totul a fost la superlativ! 😁

Ai articolul aici în caz că vrei să vezi cum alergam și mai ales cum scriam anul trecut pe vremea asta! 😁

Mi-am dorit mult să alerg maraton la Ciucaș X3 anul ăsta, adică 42km, să ajung pe vârf, atât de mult încât abia am așteptat deschiderea înscrierilor, atât de mult încât toate planurile de concediu s-au făcut în funcție de Ciucaș. Am disperat gașca cu “Ciucașul meu”, mi-am dorit atât de mult încât zilele trecute când am verificat lista persoanelor înscrise am constatat mirat că eu nu sunt pe ea. Am făcut mai multe căutări în listă, după nume, prenume, cursă iar raspunsul returnat era acelasi, am căutat dovada înscrierii, emailuri, plată… nimic! Se pare că am uitat să mă inscriu iar acum sper să mă mai pot înscrie la fața locului! 🤫

Plec la drum spre Cheia optimist, în dimineața cursei, pe o vreme numai bună de alergat. Sunt 11-12 grade la Cheia iar soarele incepe să-și facă simțită prezența. 🤫

E forfotă mare în zona sălii de sport, iar asta îmi dă un plus de energie… ca să nu zic că mă agită într-un mod plăcut! Ai mei zic că-s agitat încă de la prima oră a dimineții😁, cred că Ciucașul mă energizează tare, îmi amintesc că așa eram și anul trecut! Am multe de făcut până la începerea cursei, tre’ să-mi iau kit-ul, să pregătesc bidonașul cu gelurile, mai am două batoane proteice de halit plus o banană! 😆😆 Apoi mai e încălzirea, tre’ să mă și ung cu ceva geluri, mai am ceva iso de terminat până la începerea cursei. E treabă multă și timpul pentru socializare e redus la minim.

Ora zece:treizeci, start! 🏃 Am pornit lejer fără o strategie detaliată. E prima oară când alerg 42k pe munte, e drum lung până la finish iar diferențele se fac pe parcurs nu la start, așa că încerc să mă temperez cât pot. Am plecat singur la drum ca în majoritatea curselor mele montane!

Primi doi kilometri sunt de acomodare, număr kilometrii rămași în timp ce drumul intră în pădure și am parte de o primă urcare mai susținută. Mai am încă 40, sunt mulți dar ușor ușor îi dovedesc eu.

2837

Am răbdare cu mine, știu că va urma greul și bag o primă fiolă de magneziu+potasiu (aptonia de la decathlon) pentru a-mi pregăti o ascensiune fără griji. Se pare că a fost o decizie inspirată💪, am urcat cu bine fără crampe sau alte probleme!

Până pe la km 10 se urcă lejer și se coboară tot lejer, traseul este alergabil în cea mai mare parte a lui iar umbra copacilor transformă activitatea într-o plăcere. Mă gândesc la traseul de la Predeal, până aici există un echilibru între urcare și coborâre.

Ieeeee, primul sfert din cursa e gata! 😁 Iar bucuria mea e spulberată rapid de o nouă urcare. Sunt cam doi kilometri grei pe care-i fac la pas călcând anevoios pe rădăcinile copacilor care ies din pământul bătătorit al traseului.

Acum poteca noastră pare s-o ia la vale iar alergarea devine plăcută!

Întâlnesc cel mai frumos peisaj, traseul șerpuiește prin albia unui pârâiaș de munte preț de câțiva kilometri. Practic se aleargă pe nisip, mă simt că la maratonul Nisipului! Din loc în loc traversez pârâul cu mișcări de gazela, nu are mai mult de 1m lățime. Oboseala mea a rămas undeva mult în spate, alerg mai tare, cheile astea sunt superbe, privesc în sus la versanții abrupți ai văii, au apărut coniferele semn că traseul ăsta plăcut a fost în urcare.

O scară de metal cu câteva trepte ce se arcuiesc sub pașii mei e semnul că trecem la un alt nivel. Dispare pârâiașul sus amintit, valea se lărgește și pereții sunt parcă mai înalți iar din loc in loc, din nisip răsar blocuri de stâncă ce trebuiesc escaladate folosind mâinile. Valea asta sigur se umple de apă și aluviuni când ploua.

E umbră și aș vrea să țină cât mai mult peisajul ăsta. Prin valea asta l-am ajuns din urmă pe Sorin (Invictus Man), am alergat cu el vreo 3km apoi omul a luat avans!🚀

Sper să estimez bine! 😉 Cred că sunt la km 15. și aud în fața mea că am mai avea cam vreo 13km de urcare. E groasă îmi zic! Trebuia să vina și partea nasoala in care să simți că urci! Caut bidonașul de gel pe centura și imi umplu gura de dulceață, combin și cu ceva isotonic. Asta e rețeta mea pt boost, o repet la fiecare 5km parcurși. Apoi la fiecare km făcut mai iau o gură de apă!

Am resursele de apă limitate iar un izvor apărut în calea mea e AUR curat, îmi umplu rapid bidonașul și iau o gură! Apa e rece și ajunge până în picioare!

Mai am mult până până la Cabana de la poalele Ciucașului, vreo 10km. Îmi caut pe centură și al doilea flacon de magneziu+potasiu, ăsta mă va ajuta să trec cu bine de urcuș.

Nu mai rețin în detaliu traseul dar faza e că am urcat, am mers, am înjurat și m-am bucurat în egală măsură de experiență. Urcarea se face la pas și încerc să-mi conserv energia pentru coborâri. Nici astea nu-s ușoare întrucât picioarele sunt grele și-mi trebuie ceva mai multă ambiție pentru a reporni în alergare chiar și când sunt la vale.

Am puterea să zâmbesc și să forțez puțin în fața voluntarilor sau a fotografilor. Măcar în foto să se vadă veselia! 📷😁🤫😆

Aproape de cabana traseul de maraton se suprapune cu cel de semi. “Aaaaa, voi sunteți de la cursa lungă! Succes! Asta auzem când treceam pe lângă alergătorii de la semi, ne felicităm reciproc și din nou capu-n potecă!

Ia uite, de la Alba Iulia! Hai Alba! Succes! Întorc privirea și mulțumesc susținătorilor care sunt înduși în eroare de tricoul meu preferat!

Știam de anul trecut că popasul de la cabană e cel mai așteptat. E punctul central de alimentare iar de la distanță se aude voia bună a voluntarilor și concurenților.

Totul e la superlativ, e încununarea efortului depus până aici. Ne așteaptă o masă mare câmpenească cu de toate, nu-mi mai venea să plec de aici! E ospăț în toată regula! 😁

O bucățică de brânză, castravete murat, măsline, ridichie cu sare, rahat iar în final câteva feliuțe de șorici. 💪 Am apă-n gură și acum când mă gândesc la masa asta. Mai erau și alte bunătăți de care nu m-am atins pt că nu mai aveam loc.

“Hai, Hai, spre dreapta, încă o buclă de 6 km și reveniți la cabana apoi începeți coborârea”

Sună bine asta din gura voluntarilor, reiau alergarea și privesc Ciucasul optimist, părea că e la o lungime de braț😉. Stâncile rotunjite de vânt ale Ciucașului sunt întunecate, e totul de un gri cenușiu, fapt ce dă impresia că va fi greu de abordat urcarea asta. Mult în zare se vede cărarea care șerpuiește pe la poalele stâncilor ar e cale lungă până acolo. Sunt cam trei porțiuni de urcare care alternează cu mici zone de plat.

Urcarea e grea, foarte grea, extrem de grea, și începe cu un horn vertical care trebuie escaladat, potecile sunt puține și pline de turiști. Dacă scap și de urcarea asta sunt tare, îmi zic! 💪😁🏃

Gambele iau 🔥, urc greu și-i invit pe cei din spate să mă depășească, sunt refuzat cu zâmbete de fiecare dată! Tricoul e leoarca în partea de jos iar un vânt rece mă face să resimt ace de gheata pe piele. Vreau sa trec mai repede prin zona asta de umbră, și să simt din nou razele soarelui. Mă gândesc la puținul ăla din mesajele nivea (când crezi că nu mai poți, mai poți puțin!) și-l caut orice motiv numai să ajung în vârf!.

Trag tare de mine, privesc încrezător după fiecare zonă de urcare, e o succesiune care pare să nu se mai termine. Ciucașul îmi pune la grea incercare picioarele. Privesc la turiștii care se opresc din loc în loc pentru a se odihni. Îmi zic că dacă ei pot urca mie sigur îmi e mai ușor că-s mai antrenat. Ei sigur nu aleargă aproape 200 km pe lună că mine. Parcă vreau sa le demonstrez asta și trec pe lângă ei zâmbitor.

Uraaaa! Ciucasul e cucerit cu greu! A meritat! Din vârf totul e superb, privesc drumul spre cabana, cel pe unde am venit, cărarea e plina de alergtori. Câteva poze sus și întru pe traseul de coborâre care diferă de cel pe unde am urcat. În inocența mea sper că-mi va fi ușor.

Se începe cu o potecă îngustă și adâncă în care ai loc doar cu un picior, foarte tehnică, greu de parcurs, ceva escaladă si coborâre pe stânci. Parcurg cu greu și mai ales cu atenție traseul, sunt aproape de km 30 iar picioarele sunt obosite. Sunt momente în care nu mai pot evita unele pietre care ies din potecă, le văd dar nu le pot evita și mă împiedic, nu-i grav, am mai trecut prin asta!

Îmi doresc să ajung din nou la Cabană, la masă! :))) Ce bine era acolo, mai era și pepenele ăla proaspăt tăiat în feliuțe mici de care nici nu m-am atins la urcare! 🤪

Trec în viteza prin fața mesei de la cabana, în sfarsit iau pepenele😀, doua felii de lămâie și rahat!

Coborârea de la Cabana e celebra, e gravă, abruptă, sunt traverse de beton acoperite cu nisip și piatra. Îți fuge pământul de sub picioare la propriu. E singurul loc pe care mi-l amintesc din traseul de semi de anul trecut.

Pare că mă grabesc am prins și ceva viteza la vale, am intrat din nou în cursă! 🏃🚀😉 Am apa, am energie, am mâncat bine, vreme buna, adiere răcoroasă și traseu oarecum cunoscut.

Cred că e prima oară când îmi fac planuri pt finish, se aprinde beculețul “ce-ar fi să scot 5 ore jumate pe traseul ăsta” !

Gata, m-am activat, am intrat din nou în cursă 🏃🏃, fac rapid câteva calcule, mă bucur că practic sunt 38 km și nu 42 cum e dat teoretic, sper să mă ajute și valea și-i dau bătaie. Traseul e prin pădure, nu mai rețin multe din el, în mare parte se coboară însă mai întâlnesc și urcări scurte.

Obosit bine și cu chef, cu poftă de a forța limita de sus, de a atinge “puținul ăla” așa am făcut ultimii 4 kilometri.

Dornic de ceva memorabil, m-am întrecut cu mine! 😁 Am mai șutat în câte o piatră, am mai călcat în câte o denivelare din cauza oboselii picioarelor dar am mers înainte, m-am oprit preț de câțiva metri apoi din nou viteză. Urmăresc la fiecare kilometru ceasul și forțez și mai tare. Când simt că nu mai pot fac câțiva pași în mers, beau o gură de apă apoi reiau alergarea și mai tare.

Ultimii 300 m sunt de asfalt, linie dreaptă. Imediat ce poteca iese din pădure se vede și se simte agitația. Finishul e mai aproape cu fiecare pas făcut! Depășesc o ultimă persoană, îmi promisesem asta în ultimii kilometri, o ambiție personală 😊. Dau tot ce pot pe bucata asta ce pare că nu se mai termina.

În sfârșiiiiiiit, am terminat! Ciucașul a fost cuerit, a meritat tot efortul!

Cu ultimile puteri merg să-mi iau medalia. Îi caut prin mulțimea adunată pe ai mei, trebuie să ne împărtășim bucuriile din cursă.

Iar au nimerit-o astia de la Nivea cu motivaționalele, îmi place tare poza! 😉 Compoziția perfecta intre:

  • totul incepe cu tine! E un drum anevoios care te duce fix acolo unde vrei. Trebuie doar să rămâi zilnic pe el. Zilnic să-l parcurgi puțin mai mult. Puținul face diferența.
  • un pahar de bere băut după cursa cu vechi prieteni cu care am mai alergat pe ici-colo în ăștia 2 ani, oameni care fac revederea plăcută de fiecare dată. Oameni pe care poate atunci îi vezi pentru prima oară, cu care împărtășești povesti de pe traseu – e imposibil sa nu întâlnești pe cineva care știe pe cineneva. Cam așa e în lumea asta a noastra! 😁

Ciucașul a devenit o cursă dragă mie, e o cursă cu de toate și cu o organizare de excepție. Experiența de la semi nu se compară cu cea de la maraton.

Am parcurs 38 km solicitanți, plăcuți, interminabili, în care am strâns din dinți și m-am bucurat în egală măsură de traseu și de provocări. La 3 zile distanță încă resimt febră la anumiți mușchi, inevitabil mă gândesc la tot ce a însemnat Ciucaș X3. 🏃😉 E o cursă ce trebuie bifată de cât mai multe persoane.

foto: Ciucaș X3

1 thought on “Ciucaș X3 2019- experiența de la maraton, 38k

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *