În căutarea Bucuriei la Urlați – 21k

Auzisem de Urlați cu mult înainte să mă apuc de alergare iar prima imagine apărută în cap a fost cea a unei sticle de vin, mai exact pelinul de Urlați. 🙃 Știam că-i zona viticola undeva în zona Ploieștiului și cam atât, niciodată nu mi-am imaginat cum arată dealurile din zona sau plantațiile cu viță de vie.

Cam de când am început să alerg am auzit de Urlați că fiind gazda unui concurs de alergare. Fix acum doi ani se intâmpla asta iar competitiei îi zice „Semimaratonul Bucuriei„.

Anul ăsta a fost ediția a patra, e un eveniment tânăr la care ne-am strâns vreo 500 de alergători la toate probele. Nu știu dacă e mult sau puțin însă e loc de creștere mai ales că organizatorii susțin în fiecare an diverse cauze sociale din zonă. 👍

Printre participanți sunt și cunoscuți de-ai mei, oameni cu care mă văd aproape de fiecare dată la evenimente, oameni abonați la alergările de weekend! 🙂

Avem parte de încălzire apoi startul, de pe stadionul orășenesc din localitate.

În mai puțin de un minut sunt pe asfalt fără prea mult chef de alergare! 🙃 Îi dau ușor, știu că de obicei după 2-3 km îmi revine cheful. Mai citisem că traseul e în urcare până pe la km 5, apoi mai e o urcare pe la jumătatea traseului. Astea doua urcări ar însuma cam 500 m altitudine pozitivă, e chiar lejer aș putea spune! 😉

Prima urcare e în mare parte alergabilă, așa că am alergat-o și eu, e lină și te îmbie să-ți forțezi limita de sus. Asfaltul se termina rapid, cred că apare și o porțiune de beton, nu mai țin minte exact. Cu fiecare pas făcut așteptam să apară viile, să întâlnesc căruțele cu struguri proaspăt culeși care coboară spre oraș. Asta era imaginea mea care din când în când era împrăștiată de mirosul de gaze de la sondele împânzite pe deal în prima parte a urcării.

Pe urcarea asta mi-am definitivat și strategia 😜: să termin sub două ore și să-mi dozez cu grijă gelurile și isotonicul întrucât pe traseu voi alimenta doar cu apa.

De aici începe partea frumoasă, în sfârșit viță de vie cât vezi cu ochii iar drumul șerpuiește lin, urcă și coboară printre colinele Urlațiului.

Peisajul e superb, nu-mi imaginam așa deschidere, traseul pe care urma să ajung se vede pe o distanță de multi kilometri. La un moment dat drumul ne poartă pe creasta unui deal, 2-3 kilometri de pajiște. De aici e o priveliște superbă către toată zona.

Bucata asta mi-a plăcut cel mai mult, am forțat văd de mult am putut și cu fiecare pas făcut mă vedeam mai aproate de planul meu de a termina sub două ore. 😜 Sunt cam la jumătatea drumului și știam că mai e o mica urcare. Am terminat gelul iar că susținător de efort mai am un flacon de magneziu în care mi-am pus speranțe să mă țină până la final.

Chiar dacă nu se compară cu o competiție montană efortul resimțit a fost cam același pentru că sunt tentat să duc efortul spre limita de sus.

Pe poteca dintre vii suntem impraștiati, nu încape vorbă de aglomerație. Încerc să țin o distanta constantă față de cei din spatele meu, cum văd că se apropie cineva forțez și eu … Uneori îmi iese, alteori sunt depășit. În multe situații am depășit și eu! 🏃🙃

După doua bucle făcute prin vii se intră pe traseul celor de la 10k, mai sunt vreo 7-8 km în mare parte de coborâre. Sunt bine, am terminat și magneziul iar de acum voi merge „pe apa”.

N-am pe nimeni în spate și în permit s-o las mai moale. Cum văd pe cineva în fața mea dispare starea de relaxare și accelerez pentru a depăși!😜

Finalul e pe asfalt, coborâre ce alternează cu platul. Mai am ceva apa în bidonas așa că forțez și mai depășesc 2 persoane. Acum resimt oboseala, și aștept să apară o data finishul ăla! Privesc ceasul, stau bine fapt ce îmi permite să mă relaxez și să o las mai moale, renunț la competiția cu ceilalți, și rămân în competiția cu mine!

Un viraj la dreapta de pe șoseaua principala și o panta de 100 m duce către poarta stadionului, către finish.