Piatra Mare trail RUN 30k

Am fost la Festivalul Sport Montan Sacele, sau mai scurt SMS, iar una dintre probe e cea din titlu! Partea faina la SMS e că se desfășoară pe tot weekendul și dacă dorești te poți înscrie la mai multe probe. Ai de ales între vertical race, mtb, parapantă, orientare turistică, și evident mai multe probe de trail.

Teoretic „Piatra Mare” e de bun simț, sunt 30km cu 1600m diferența de nivel. Acceptabil, l-am perceput că pe un LongRun la final de săptămână.

Sunt pentru prima oară la eveniment, cu toate astea recunosc multe fețe cunoscute – oameni pe care i-am mai întâlnit la alergările din jurul Brasovului voluntari care asigură bunul mers al lucrurilor. Toate evenimentele din zona Brașovului ies frumos, cu oamenii ăștia aproape și SMS are toate premisele să fie memorabil. 👍

Ora 9.00, la aproape 4 ore de când m-am trezit și am plecat spre Brașov, se dă startul. Sunt în centrul orașului Săcele, sunt curios cum va fi și urmez cu entuziasmul specific mulțimea de alergători din fața mea. E peste așteptările mele, străzile din Săcele se umplu de alergători iar oamenii ies la poarta să ne privească, sunt curioși.

Vreo 3km au fost de încălzire, pe asfalt, știam de ei și au fost bineveniți pentru ceea ce urma să se întâmple. Urmărisem graficul traseului și eram oarecum pregătit. Am băgat rapid un Mg+K că să ajut picioarele până la Piatra Mare, dap, până în vârf.

Sunt în jur de 12km până sus, în mare parte numai urcare. 😁 Oricât de mult mi-ar plăcea mie urcările, au fost multe momente în care m-am felicitat ironic pentru că am ales cea mai lungă cursă a festivalului. 😉

Începe ascensiunea și un șir indian se formează pe cărarea de sub telescaunul de la Bunloc, n-ai cum să depășesti pe urcarea asta! Prin pajiștea de sub telescaun e o iarbă deasă în care s-a format o cărare îngustă în care încap doar pașii unei singure persoane. În afara cărării nu prea vezi pe unde calci, e multă iarbă iar pământul e neregulat așa că stau liniștit și-mi pun speranțe că voi recupera imediat ce se lățește cărarea. Deasupra noastră e instalația telescaunului, învechită de vreme, pare scoasă din uz, cu scaune metalice și șezut de lemn, încă funcționează. Scârțâitul instalației nu-ți oferă prea multa siguranță, îmi amintesc că acum câțiva ani am urcat cu ea și sentimentul era același.

Până la intrarea în pădure mai e o poeniță, tot urcare susținută. Aici forțez puțin și depășesc câteva persoane! E greu, din când mă opresc să-mi îndrept spatele și picioarele, mă uit spre vale, se vede Brașovul, e o priveliște superbă care mă face să cred că a meritat efortul. Cu gândul la terminarea urcării și cu capul în potecă sunt tot timpul atent și la ce las în urmă, la peisaje. Doar d-asta alergăm! 😜

E încă urcare, se transpiră la greu și se strânge din dinți, nici vorba de alergare, drumul până aici ne-a cam stors de puteri iar toată lumea merge la pas! Îl invoc din nou pe cel care m-a înscris!

Sunt mici zone de plat sau coborâre ușoară. Chiar și pentru câțiva metri reiau cu greu alergarea. Am repetat experiența asta de nenumărate ori și știu că după primii pași de alergare, oricât de obosit aș fi, picioarele au memorie lor și își revin fără să-mi dau seama.

Vremea e bună pentru alergare, soarele ne încălzește binișor iar norocul meu e că acum alergarea se face printr-o zonă împădurită! Mă gândesc puțin la traseul de la Predeal, la ce frumos se îmbinau urcările și coborârile acolo.

Deși sunt poteci de pământ, în multe locuri de pe traseu apar rădăcini de copac sau pietre ori poteca este îngustă. Pe fond de oboseala e foarte ușor să te accidentezi și am văzut mai multe persoane la finish cu julituri. Traseul e tehnic și solicitant, îți trebuie puțină experiență pentru a-l aborda.

Încet, încet mă apropii de vârf, urmăresc sistematic ceasul pt a ști când se duc cei 12km de urcare. Sunt la Piatra Mica – o stâncă de calcar alb în mijlocul pădurii. Se trece pe la baza ei iar poteca de pământ este acum din bucăți mici de piatra desprinsă din stâncă, totul e alb.

Printre trunchiurile brazilor, în depărtare, se zărește ceva, o altă stâncă! Aia e Piatra Mare, îmi zic, mai e putin! și îmi văd de alergare. P’aici îl prind din urmă pe Marius (viitorul partener de maraton de la Atena). Ne apropiem repede altitudinea maxima călăuziți de zgomotul voluntarilor de la punctul de hidratare de la cabana Piatra Mare.

Aici pe creastă parcă s-a risipit toată oboseala acumulată! Deși parcursesem puțin mai mult de 1/3 din traseu ziceai că am ajuns la finish. În ușoară alergare am urcat împreună pe vârf – e o zona de creastă superbă și aici. Urmează poze, o bucată de plăcintă cu mere fix în vârf oferită de un voluntar și câteva minute bune în fața punctului de hidratare. Aici a fost și s-a simțit relaxarea noastră!

Mult așteptata coborâre urma să vină doar că nu era chiar așa cum îmi imaginam eu. Pe creastă e un sănțuleț îngust, alerg încordat, nu-mi place. Apoi urmează o zona de pajiște cu vegetație neregulata, nasol și aici. 🙄

Am răbdare și încă aștept coborârea perfectă pentru mine. Se pare că mai am de așteptat întrucât și coborârea din pădure e foarte abruptă, cu viraje din scurt și teren neregulat. Asta îmi displace cel mai mult.

Dacă la urcare am depășit, acum la coborâre urma să le fac loc celor depășiți. E ceva ce nu înțeleg aici și sistemul meu de conservare intră în safe mode. Îmi lipsește curajul sau nebunia de a lăsa picioarele libere la vale, încerc să fac totul cu pași siguri. 🤫

Coborârea ideala pentru mine e o panta ușor înclinată, doar acolo las picioarele să preia controlul, fără frâne sau auto control, încerc să prind viteză pentru a recupera timpul pierdut.

Pe la 22, dupa ceasul meu, am parte de un veritabil peisaj de toamna. Un covor de frunze ruginii și galbene acoperă poteca din fața, e o poveste frumoasă de toamnă.

După ce că am dus dorul coborârilor line acum e pe cale să înceapă o nouă ascensiune. Știam că va mai fi una mică la final. Așteptăm să țină un km dar în realitate am mai urcat vreo 3-4. Asta a pus capac, a fost jaleeeee! 🥺 Speram că fiecare deal urcat cu greu sa fie ultimul. Fără pic de umbră, să cu bateriile aproape de minim am reușit să termin urcarea.

Apoi e o coborâre frumoasa, prin pădure, în genul celor preferate de mine. A fost și ceva zone de plat în care am încercat să țin ritmul sub 5’/km. Cu tot efortul ăsta șansele de a termina sub 4ore erau minime.

Ard rapid kilometri rămași și mă îndrept în viteză spre finish. Sunt îndrumat de indicațiile voluntarilor. Fără ei nu știu dacă aș fi găsit finishul! 😁Reușesc să termin in 4ore și 9min rezultat foarte mulțumitor pt mine!

Mi s-a reconfirmat că tot ce se întâmplă în jurul Brașovului iese fain. Se vede că sunt mulți oameni pasionați în spatele acestor evenimente și cred că ăsta e secretul reușitei. V-am zis, pe unii dintre ei i-am văzut Brașov Maraton sau la Maratonul International Brașov.

Am simțit energia voluntarilor pe tot traseul, au fost unde era mai mare nevoie de ei iar lucrul asta l-am simțit și m-a ajutat să plec din Săcele încărcat de energie și cu gândul de a reveni și cu altă ocazie.

O altă superprezentă plăcută a fost pentru mine și prezența oamenilor frumoși de la @fisheye -responsabilii cu fotografiile. Cred că această povestea nu era chiar atât de expresivă fără participar de lor. Oamenii ăștia sunt grozavi, i-am întalnit prin toată țara si de fiecare dată prezenta lor mă umple de bucurie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *