Cele 7 ore din Aleargă Hășmașii
Un firicel de apă și trei rânduri de blocuri cu 4 etaje ce se întind pe câteva sute de metri de-a lungul șoselei. Se vede de la distanță că multe dintre ele sunt părăsite întrucât nu exista ferestre la geamuri iar vegetația a început să crească pe acoperiș.
În spatele blocurilor sunt garaje de lemn, lipite unele de altele ce datează de mai bine de 50 de ani.
Șoseaua care tranzitează localitatea e singurul drum asfaltat iar firicelul de apă e Oltul. Toate astea fac parte din cotidianul orașului Bălan din Harghita.
Asociez ce văd cu orașele miniere din Valea Jiului sau Roșia Montană. Bălanul are soarta orașelor monominiere. În trecut aici se exploata cupru (din ce am citit pe Wikipedia) și odată cu închiderea minelor a început și depopularizarea zonei.
Undeva în centrul orașului câteva persoane întind un banner care-mi spune că acolo e cartierul general pentru „Aleargă Hășmașii” – am ajuns mai devreme așa că îmi continui drumul către Szep Lak, locul unde va fi focul de tabără de după eveniment. Îmi place locația. E o pensiune aproape de marginea pădurii la care se ajunge după vreo 2km pe un drum pavat cu piatra ce se continuă cu un altul forestier destul de accidentat!
Mi s-a dovedit și de data asta că în comunitățile mici sunt oameni care pun pasiune în organizare și își dau toată silința să iasă totul bine,iar asta în ciuda faptului că bugetele de organizare sunt minime.
Am ales ca în prima seară să mă cazez la internatul liceului. Spațiile de cazare erau puse la dispoziție pentru alergători la preț mai mult decât decent, sunt 60 de camere renovate recent, toate cu baie, cu căldurică, cu tot ceea nevoie! 😁
Seara de vineri s-a încheiat relativ repede cu carbo-loading și un Csiki Shor la restaurantul Danesa – Colina Hăsmașului – ridicarea kitului și relax la internat! 🙂
Frig tare la Bălan.
Dimineața vine cu o dilemă!
… Și acum cu ce mă îmbrac?
E primul maraton montan pe care-l fac toamna-iarna și mă tot gândesc cu ce să mă îmbrac astfel încât să mă simt confortabil și să car cât mai puține cu mine.
Din tot echipamentul adus la Balan am ales două tricouri și foița de vânt cea mai subțire, plus căciulă, mănuși și buff! Toată treabă era să nu plouă tare! 🙏
O tură de încălzire în care parcurg jumătate de oraș apoi ajung la locul de start. Suntem puțini și buni la tura mare. Zic puțini pt că suntem 35 toți și buni pentru că pe mulți dintre participanți îi stiu de la alte evenimente și duc bine astfel de curse.
Ora 9, startul. Pornesc cu chef spre cucerirea Hăsmașilor! 😁 E o nouă experiență în care prima parte se urcă. Cam după 2km începe o urcare destul de susținută pe un drum forestier.
Oriunde privesc, peisajul spune o poveste tristă: cândva fusese acolo o pădure de brad iar acum mai rămăseseră din ea cioturi sau rădăcini scoase din pământ. E totul ras și totul are culoare pământie.
La mai bine de o ora de la start am doar 5km parcurși iar asta nu prea e de bine. Un vânt rece îmi taie tot entuziasmul iar mintea incepe sa croșeteze scenarii, de-alea mai nasoale! 😐
E prea devreme să-mi bat capul cu scenariile așa că-i dau înainte, n-am alte opțiuni! Speranța îmi este în bidonașul cu MisterMind pregătit de acasă. Sper să facă minuni și să-mi amelioreze senzația de oboseală!
Sus pe creasta peisajul e superb. Totul e de un argintiu înghețat, pe iarbă și pe crengile brazilor e așezat un strat de chiciură. E ger aici iar bufful tras pe fața mă ajută să înaintez și să respir în condiții acceptabile.
Prin tot argintiul înghețat străbate o cărare făcută de pașii alergătorilor, e singura cale de urmat către Hăsmașul Mare! E o zona de plat pe care o alerg în speranța de a-mi pune sângele în mișcare. 🙂
Cu toate că vântul bate destul de tare aici în creastă reușesc să mă bucur de peisaj și de prima zăpadă și ma felicit că am ales cursa este. E o experiență pe care o trăiești destul de rar. Îmi place bucata asta de plat și încerc să-i dau tare sa mai îmbunătățesc puțin timpii! 🏃
Hăsmașul Mare se lasă greu cucerit, iar bucuria mea e de scurtă durată. Platul se termina și începe o nouă urcare. E ceva mai gravă decât cea din prima parte a traseului iar senzația de frig e amplificată puternic de rafelele de vânt. Nu cred ca aș fi rezistat aici sus fără buff-ul care-mi acoperea gura și nasul – așa am putut respira. Vântul a trecut destul de lejer prin mănuși iar vârfurile degetelor aproape ca înghețaseră!
Frumosul e la el acasa, albul inghetat transforma creasta intr-un loc superb pe care ai vrea sa-l adiri pentru mult timp. Pana acum am alergat doar vara iar peisajele astea mi-au cam lipsit si sper sa mai repet experienta si cu alte ocazii.
Pe bucata asta de traseu l-am întâlnit pe Enescu și am alergat împreună mai mult de jumatate de cursă. Fiecare dintre noi avem povești frumoase de spus. Îmi place să aud poveștile altora și povestesc cu plăcere despre chestiile care mă fac să mă ridic din pat dimineața! Tot cam pe bucata asta sa alăturat grupului nostru și Hannybal, un alt om fain din Iași. În gașca e altceva și totul pare mai ușor, ne motivam unul pe altul și încercăm să mentinem alergarea.
Hăsmașul Mare e punct de intoarcere, facem câteva poze pe varf apoi începem alergarea, de data asta la vale. Alerg de frig, alerg de placere, îmi place senzația asta care scapă puțin de sub controlul meu și îmi place că trebuie să mă adaptez pentru a continua cursa!
Următorul punct e Hăsmașul Mic! O fi mic, însă până acolo mai avem un hop și un traseu de creastă în care suntem expuși din nou în bătaia vântului. După coborâre urmează o urcare, bineînțeles. Pana acum coborârile sunt alergabile, panta lina in care ii poti da tare. Asta îți creste încrederea în tine, uiti de oboseala, uiți de cât mai e până la finish, simți că reintri în joc.
Pana aici am parcurs un traseu superb. Sunt la jumatatea cursei iar de acum incep sa numar descrescator. In mare, urmeaza o coborare luuunga pana aproape de finalul traseului. Cei drept, mai sunt si mici hopuri pe alocuri, urcari mai scurte care te mai storc putin de energie.
Până la km 35 am alergat în gașca de 3 mare parte din traseu. Am lăsat creasta Hasmasilor și am luat cea drumurilor forestiere. Peisajul nu mai prezintă elemente spectaculoase doar e bine că s-a mai încălzit și că urcările s-au domolit! E o cursă de anduranță, cu o poteca care-și schimbă structura din când în când.
Din când în când drumul forestier se transformă în pajiște cu un covor moale și plăcut de iarbă. E o plăcere să accelerezi și aproape că nici nu se mai simte oboseala. Uneori își face apariția și soarele, și el contribuie la buna dispoziție a noastră!
Sărbătoresc fiecare kilometru rămas cu o gură de apă sau isotonic și-mi fac planuri de-a termina în 6 ore jumătate. Asta bineînțeles dacă ar fi condiții ideale ca cele de acum și dacă traseul are într-adevăr 42k. Sunt multe variabile în poveste! 🙂
Faza e că la ultimul punct de hidratare constat că eu eram într-o realitate paralelă. Asta era cam pe la km 37 când teoretic mai aveam 5km și gata! Aflu că de fapt sunt vreo 6 km din care vreo doi de urcare 😐.
E grav pentru că nu mai aveam chef de alt efort, de altă provocare, de altă luptă cu mine pentru a rămâne în cursă, îmi doream finish și atât! La punctul ăsta am zăbovit cel mai mult, am mâncat bine, am descoperit o super ciocolata neagră 😁 și nu-mi mai venea să plec de acolo. Dar ce să-i faci, oricât de relaxant era aici trebuia să duc cursa la final!
Ai mei din gașca luaseră ceva avans așa că bucata asta am dus-o singur! Destul de greu întrucât nu eram pregătit mental pentru ea, m-a luat prin surprindere și am încercat să reacționez cumva.
A fost mai mult mers decât alergare. Undeva în depărtare se vedeau Hășmașii în toată splendoarea lor. Pe acolo trecusem cu câteva ore in urmă, e ceva de necrezut când privești din exterior imaginea de ansamblu. De aici de jos pare un bloc imens de piatra greu de atins.
Parcurg destul de greu bucata asta, mai mult la pas! În stânga se vede de Bălanul ceea ce e de bine.E speranța că nu mai mult și că acum ar trebui să cobor spre finish! Totuși cred că mai am vreo 4km de parcurs. 🤭
Mai arunc o privire spre Hășmași și reiau alergarea. Traseul devine pentru scurt timp alergabil apoi cărarea intră în pădure și urmează o coborâre destul de abruptă! Poteca a dispărut cu totul, se coboară de-a dreptul prin pădure pe un covor moale de frunze răvășite de alergătorii din fața mea. Reușesc s-o parcurg cu bine și cu mare atenție și-mi mai rămân cam doi km până la finish.
De aici e destul de simplu! 😁 Coborâre ușoară și apoi o bucată de asfalt care mă duce către finishul mult așteptat! 🏃 Până la urmă mi-a ieșit foarte puțin peste 7 ore ceea ce mă bucură! 😉
Mă mai bucura și brăduțul în ghiveci primit ca premiu din partea organizatorilor! Pe lângă amintiri, iau cu mine spre casă o mică bucățică din Bălan, un bradut de care voi avea grija să crească mare și să-mi amintească mereu de Hășmași! 🤗
După tot efortul ăsta intră bine o mâncărică caldă cu cartofi și o bere oferită de organizatori. Ceva povești la finiș cu ai mei de pe traseu apoi iau drumul internatului unde eram cazat, trebuie să mă pregatesc pentru focul de tabără de la Szep Lak.
Organizatorii, oameni minunați care probabil au simțit vremea rece de pe traseu mai tare că noi! Cu toate astea au ras sa ne susțină și să ne ofere o încurajare, o speranță pentru a duce la final cursa. Asta pe langa celelalte bunătăți găsite la punctele de hidratare. Eu am rămas fanul măslinelor verzi și al ciocolatei! 🙂
Povestea merge mai departe iar după festivitatea de premiere am pornit către Szep Lak! Evident nu înainte de a lua câteva Csiki-Sor Barna🐻 de la market!
Acum totul e conform planului! Iar planul e ca după focul de tabără să înnoptez acolo, evident cu #getacamper și să stau liniștit la povești! 😉
Ne place nouă alergarea însă la fel de mult ne plac și poveștile de după spuse la căldura cabanei sau la focul de tabără! Poveștile și atmosfera de după sunt unul din motivele pentru care am alergat 7 ore prin Hășmași!
Voluntarii au povești faine pe care le ascult cu plăcere, gașca de la Iași cu care am stat până târziu are de asemenea povești faine de spus. La rândul meu și eu am multe povești frumoasae pe care le spun de fiecare dată când am ocazia și când am oameni frumoși lângă mine.
Cam ăsta e spiritul alergării iar unul dintre motivele pentru care fac asta sunt oamenii și poveștile lor! Oamenii de la Hășmași au fost minunați, toți fără nicio excepție și mă bucur că am reușit să fiu parte din povestea lor care acum a devenit și povestea mea! 🤗
