Lacul Vulturilor – aventura trăită la superlativ

996

Fă-mă faimos!

Hey, sunt din nou la butoane, de data asta, după o pauză de aproape juma’ de an de când n-am mai scris un cuvânt! 😁

Mă bucur de fiecare dată când găsesc o fărâmă de inspirație care să mă facă să mă apuc de scris. Acum să vedem ce-o să iasă până la final! 🤗

Începutul poveștii e ascuns undeva în trecut. Fix acum 10 ani am ajuns la Lacul Vulturilor după un drum greu și anevoios cu multe peripeții, cu cortul în spate și cu o dorință teribilă de a ajunge cu orice preț la lac.

A fost o călătorie care ne-a trecut prin toate stările posibile. De la voia bună inițială până la demoralizare, renunțare, neputință, durere fizica, îndârjire, bucurie… Am avut de toate! 😎

Îmi doream să fac cumva să mai trec pe acolo însă prioritățile au fost altele.

Dorința a fost trezită la viață la începutul anului, atunci am aflat de evenimentul de alergare Xrace al cărui traseu ajungea la lac. 😁

E prima ediție a evenimentului și, pe lângă partea cu lacul, factorii care m-au făcut să nu stau prea mult pe gânduri în a mă înscrie au fost prezenta lui 🎤Cătălin Sănătescu (DJ-ul) și a echipei de la 📸Fisheye. Experiența mi-a dovedit că oriunde sunt aceste două variabile distracția este garantată!

Un alt nume pe care l-am găsit în lista participanților m-a făcut să-mi doresc și mai mult să particip! E vorba de Vadim, vecinul meu, care s-a apucat relativ recent de alergare iar Xrace era prima lui cursă oficială!

Evident ca apoi au urmat în online și alte surprize plăcute din partea organizatorilor care mi-au dat speranța că va fi un eveniment epic!

De data asta 21k a fost varianta câștigătoare. Numai gândul că la maraton vor fi 47k m-a speriat îngrozitor și am avutat înscrierea la cursa asta de curajoși!😁

Abia după ce am ajuns la Cabana Valea Neagra, locul de start, conjunctura a făcut să cunosc organizatorii și pe o parte din echipă! Oameni foarte faini care au pus toată pasiunea lor în organizarea evenimentului iar asta s-a văzut și s-a simțit în toate astea doua zile petrecute în Țara Buzăului.

E deja seara iar curtea cabanei începe să se umple de corturi. Pe mulți îi știu din vedere iar cu unii am rămas la povești în jurul unei beri sau a unui ceai cald, fiecare după posibilități! 😎

N-am analizat prea mult datele cursei, mi-am zis că totuși sunt doar 21k și nu prea are ce să mă surprindă la o astfel de cursă! Am multe astfel de curse în portofoliu și cam știu la ce să mă aștept.

Am retinul un singur lucru, și cred eu cel mai important! 😉 Mă refer la graficul traseului

Asta înseamna că există o urcare de mai bine de aproape 12km după care o coborâre până la finish!

Nu-mi fac planuri legate de timpii în care voi termina. Vreau doar să mă bucur de cursă, știu că pe urcare stau bine iar asta va constitui un avantaj! 🤟

Emoțiile m-au trezit la 6 dimineața iar până la 9.30, ora de start, mi-am ocupat timpul cu diverse ritualuri, și povești cu alții de-ai noștrii ajunși acolo în dimineața cursei.

Soarele apare și dispare în nori după bunul plac, prognoza anunță o zi ploioasă iar tot ce îmi doresc este că ploaia să înceapă după start. Știu că atunci nu mai contează cât de ud voi termina cursa!

Pășesc lejer de tot, îmi testez noii mei speedgoat5, plutesc prin praful ridicat de alergătorii din fața mea. E puțin cald dar plăcut. Planul inițial era să merg alături de Vadim, doar că planurile se mai schimbă iar după km 2, la o primă urcare mai susținută am început să iau avans – evident cu învoiala lui.

Știu din experiență că orice cursă e mai frumoasă când o simți pe pielea ta, în ritmul tau, cu trăirile tale, în care îți auzi doar respirația sau bătăile inimii și uneori vocile din capul tau.

Am început să mă “dau in spectacol pe urcare! 😁 Îmi place și îmi doresc să nu întrerup alergarea. Cu o seară înainte chiar glumeam cu băieții și ziceam că secretul pentru a prinde podiumul e să alergi toate urcările! 🤭

Depășesc cu ușurință grupurile de alergători din fața mea! Imi place sentimentul că pot să duc ritmul ăsta și încerc să îmi forțez limita superioară.

Deja la km 4 se urcă susținut și hotărăsc să iau preventiv unicul magneziu pe care l-am luat cu mine. Asta pentru a-și face efectul și a-mi susține efortul până termin urcarea.

Fiecare kilometru bifat e marcat și de o gură de apă cu electroliți din bidonașul meu. Știu că mă ajută trucul ăsta și apelez mereu la el.

Se urcă prin pădure, drum forestier, umbră, pe o cărare de pământ destul de lată. La km 5 reumplu bidonasul și mai iau o pastilă de magneziu din punctul de hidratare, și asta tot preventiv! 😎

De aici până la următorul punct sunt vreo 7km, practic acum începe distracția. Urcarea e susținută, poteca noastră iese din pădure și traversează o pajiște alpină. Departe în zare se vede șirul de alergători care încearcă să să dovedească versantul din față. Sunt multi km până acolo iar imaginea e ușor demoralizantă.

Poteca e îngustă, cât lățimea unui pantof, iar pâlcurile de vegetație care o acoperă ascund denivelări serioase. E o zonă destul de tehnică pe care o parcurg cu mare atenție întrucât gleznele sunt solicitate la maxim iar picioarele nu mai răspund imediat la comenzi. Mă dezechilibrez ușor dar rămân pe traseu! 🤟

Urcarea asta îmi solicita cel mai mult gambele, le simt cum se încălzesc. Fac pauze scurte, privesc în spate la ceilalți alergători apoi din nou îi dau bătaie către vârf.

Tot timpul la urcări am ca termen de comparație evenimentele din 2018 (Cozia, Brașov Maraton) la care am participat și la care gambele fierbeau pe urcare. Acum sunt mult sub acel prag, deci pot forța cu încredere!

Sunt de mai bine de o oră jumătate pe traseu și abia mă apropii de jumătatea cursei. De aici de sus mai e puțin până la Lacul Vulturilor așa că reiau alergarea. La Lac se face întoarcerea iar de aici ar trebui ca lucrurile să se simplifice puțin.

Frumos la lac! 😁 Aproape că nu-mi mai venea să plec de la punctul de hidratare de acolo! Cei de la Hecaș Villas au adus aici toate bunătățile din ținutul Buzăului. Bag ceva brânză, castravete murat și o felie de lămâie și pornesc către ultima redută, un perete vertical destul de solicitant. Doar că, provocările sunt acolo pt a fi depășite! 😁

De aici urmează drumul către “casă”! În sfârșit coborârea! 😀

Rememorez multe imagini de acum zece ani când am făcut acest traseu cu cortul in spate! Zona e superbă.

Aici sus e destul de rece și adie un vând umed. Simt pe spate transpirația rece și îmi zic că trebuie să măresc ritmul pt a trece de zona asta!

Coborarea e destul de tehnică, drum forestier acoperit cu pietre, se coboară destul de abrupt și intens. Din nou e presiune mare pe picioare, noroc că stau bine, iar hoka ai mei nu mă lasa la greu. Cobor prudent.

Mai lipsea un singur element pentru o cursă memorabila😁

Primele picături de ploaie încep să mă atingă delicat pe la km 15, cred! Sunt singur pe drum, cobor cu pași mici încercând să mențin un ritm de alergare sigur.

În fața mea, picăturile de ploaie ridică praful format pe drumul forestier! Tricoul oricum e ud de la transpirație iar adidașii momentan sunt uscați! Îmi place sentimentul și-mi amintesc de copilărie când alergam desculț prin ploaie pe străzile prăfuite de la țară!

Îmi pun un zâmbet tâmp pe față și îmi zic că va ieși foooarte frumos! 😁 De-abia acum începe distracția! Alerg și mai tare gandindu-mă că praful ăla se va transforma în ceva foarte alunecos pentru cei care vor veni din spate!

Simt ușoare crampe la ambele gambe și din nou mă mai temperez! Știu că nu e cazul să mă opresc tocmai acum.

Pe forestierul din poveste apar primele șuvoaie de apă. La început sunt firicele mici pe care le sar încercând să nu iau apa la adidas. Cred că în mai puțin de 5 minute renunț la spiritul asta de conservare și îmi bag picioarele în ea apă! 🤭

Alerg de-a lungul firului de apa știu că acolo nu am cum să alunec întrucât pietrele de sub îmi crează aderentă.

Ultimii 2 km mă găsesc ud leoarcă, deja am traversat toate portiunile tehnice iar acum panta este domoală și numai bună de dat viteză. Depășesc alți concurenți și îmi doresc mult să nu mai fiu depășit. Am avans considerabil față de alergătorul din spate și cu toate astea forțez cât pot eu de tare!

Nu pot descrie în cuvinte sentimentul avut atunci când văd că mă apropii de linia de finish. Pot doar speră că cei de la Fisheye să surprindă cât mai bine momentul ăla! Sunt multe chestii care-mi trec prin cap în fața porții de finish. Înțeleg că toate experientele astea sunt parte din mine și sunt motorul care mă fac să merg mai departe și să devin mai bun în ceea ce sunt sau ce fac. Mai știu că acolo sus e cineva care mă iubește și care se bucură văzându-mi zâmbetul pe față la fiecare finish.

Cred că o experiență că asta e în primul rând despre oameni și apoi despre alergare. Oamenii care te încurajează pe traseu deși nu te cunosc, oamenii pe care-i îmbrățișezi la finish și care devin parte din povestea ta. Oamenii cu care bei o bere după cursă și alaturi de care vorbești aceeași limbă, oamenii care te inspiră prin poveștile lor și care te fac să-ți dorești mai mult de la tine, oamenii care au pus toată pasiunea și experiența lor pentru organizarea unui eveniment la superlativ.

De data asta nimeni nu vrea să se oprească povestea aici, așa că, că mai urma un alt fel de maraton de surpriză din partea echipei organizatoare! ❤️

🌤️Refacerea dupa cursă e pe baza de ceaun bun de te lingi pe degete si o bere (sau mai multe).

🌤️Mugurii Siriașului, ne-au încântat cu muzici și dansuri populare!

🌤️La adăpostul cabanei, până târziu în noapte ne-am încălzit cu diverse de la barul cabanei, cu muzica anilor ’80 atent aleasă de Cătălin și cu acorduri de chitară!

E cursa mea favorită de anul ăsta ❤️ și cu siguranță voi reveni la următoarea ediție Xrace! 😁

📸 Fisheye

📸 Vimp