Oare, a meritat Bate Toaca?
Maraton Bate Toaca
Poate ca mi-a fost dor:
- De parcurs un traseu care a mă scoată din zona de confort
- De oameni cu care să vorbesc aceeași limbă și cu care să râd la aceleași glume înțelese numai de noi
- De pâlcurile de afine de pe platoul spre Dochia
- De panourile informative despre fauna, plantele și legendele de pe Ceahlău
- De persoanele care prefera să petreacă o zi pe munte, în drumeție, fără grătare sau bere
- De dulcele grai moldovenesc și de căldura cu care am fost primit de Moldoveni pe oriunde i-am întâlnit❤️
- De oameni pasionați care să-ți vorbească atât de frumos de muntele lor așa cum o face Andrei
Din câte am calculat eu, înainte de cursa asta, am mai fost de trei ori pe Toaca (sau patru), în câteva cuvinte pot spune că Ceahlăul e sigurul munte care m-a făcut să îmi doresc să revin pe el! E greu și frumos în același timp! Te chinuie, te amăgește dar în același timp își descoperă toată frumusețea în fața ta! Așa e Ceahlăul, ca un drog! 😎 N-am mai fost de atâtea ori pe niciun munte! 🙂
Drogul asta m-a făcut să mă înscriu pe ultima sută de metri la #BateToaca și bine am făcut!
Bate Toaca e o cursă destul de dificilă. În teorie avem cam 30 km cu 2600m diferența pozitivă de nivel (pentru publicul spectator diferența asta de nivel e cam mare la km ăștia, adică ai cam mult de urcat pe o distanță relativ scurta).
Așaaaa. Am ajuns cu Geta, evident! Cazare cu vedere direct spre vârf la Leon.
Am un peisaj superb spre Toaca și spre tot masivul Ceahlău și îmi doresc să rămână vremea asta și mâine în ziua cursei.
Seara a venit la pachet cu oameni faini și cu eternele povesti de alergare cu Dor. Avem multe de zis însă presiunea zilei de mâine e mare așa că ne retragem la odihna în plină glorie!
Dimineataaaaa😁 Toată lumea e fresh!
Startul se dă din curtea Centrului Pastoral Durău. Suntem cam 200 de oameni la ambele curse și parcă toți dornici de experiența Bate Toaca.
Pornesc relaxat și cu impresia că știu ce mă așteaptă pe traseu.
O primă urcare intensa de 8k până la Dochia, apoi o coborâre la fel de abruptă spre Izvorul Muntelui pentru ca apoi să mă întorc din nou la Dochia pe pe un alt traseu în urcare, continuînd cu scările de pe Toaca și coborârea spre Fântânele iar de aici prin Poiana Viezurilor către Durau.
Se urcă destul de mult și intens apoi se coboară abrupt, din nou urcare intensă ce culminează cu scările de pe Toaca și apoi o coborâre la fel de solicitanta. Cam asta ar fi pe scurt traseul! 🙂
Imediat după start începe asaltul către pârtia de schi – asta e practic încălzirea. Încerc să-i dau tare la deal, să câștig câteva poziții până la intrarea în pădure.
Momentan îmi place de mine🙂, am în minte experiență frumoasă de la BUR și mă aștept că și aici să fie tot cam la fel.
În câteva minute urmează intrarea în pădure pe traseul turistic către cascada Duruitoarea. Cunosc traseul și știu că urcarea e susținută și pe alocuri dureroasa. Practic nu exista perioade de relaxare sau de plat.
Frumos la cascada, aer curat, voluntari foarte veseli care mi-au transmis din energia lor.
Sub zgomotul cascadei, mă aștept că la fiecare pas făcut să înceapă măcelul! 😎
Sunt sub influența unui flacon de magneziu încă de la start iar lanțurile și balustradele de lemn îmi dau speranța că voi urca ceva mai ușor dacă mă folosesc de ele. Încă nu am învățat să merg cu betele 😁 așa că împing tare în picioare și mai opresc din loc în loc să admir peisajul și pe colegii de suferință lăsați în spate.
E o urcare lungă, cruntă care necesita multă energie consumată. Parcă nu se mai termina urcarea asta, cam asta e senzația trăită!
După aproape două ore de la start se vede un luminiș! Speram să fie o zona de plat care să ducă spre Dochia, însă surprizăăă: am parte tot de urcare, ceva mai domoală de data asta.
Îmi amintesc bucata asta din drumețiile anterioare, știu că nu mai e mult până la Dochia și îmi permit o mica doza de relaxare.
Cărarea pe care o traversăm e mărginită de tufe de afine căt vezi cu ochii. Fructele au fost culese probabil întrucât nu prea se zăresc din viteza alergării.
Vremea e superbă aici pe creasta Ceahlăului, perfecta pentru alergat. Dochia se vede și ea iar zgomotul și aplauzele voluntarilor mă fac să îmi doresc să ajung cât mai repede la cabană.
N-ai cum să dormi pe tine când voluntarii te încurajează iar zgomotul unei tălăngi acționată de la distanță de o frânghie străbate în tot masivul.
Aproape că nu-mi mai vine să plec de aici, masa e plina cu de toate iar aceste „de toate” au fost carate în spate de către voluntari pt a ne face nouă pe plac! ❤️
Marele câștigător de pe masă a fost slănina – puțin topita de la căldură (mmmm…delicioasă) asezonată cu măsline și branzică sărată. Apoi au mai intrat și ceva felii de lămâie 🍋 in drumul spre coborâre.
Îmi pun speranța în coborârea ce va urma cu gândul de a mai recupera din timpul pierdut la urcare. Nu cunosc traseul ăsta spre Izvorul Muntelui dar sper la o minune.
În scurt timp minunea a fost spulberată brusc iar acea coborâre mult dorită are același grad de dificultate ca urcarea. Dacă privesc acum graficul cursei totul pare clar.
Sunt vreo 5 km de coborâre pe care-i fac de multe ori ajutat de mâini pentru a traversa ușor zonele cu bolovani de stâncă sau rădăcini de copaci care străbat cărarea.
Peisajul este singurul care mă face să mă bucur de cursa iar în tot stresul meu cauzat de coborâre mă trezesc în fata cu „Clăile lui Matei” – cautați-le pe net. Le citesc în diagonală povestea și îi dau bătaie întrucât mă presează alți alergători din spate. 🏃
Pe tot traseul poteca este destul de tehnică și acoperită cu pietre colțuroase pe care încep să le simt din ce în ce mai tare prin adidas în zona degetelor. Cobor foarte încet și prudent întrucât nu îmi doresc o accidentare care să mă țină departe de jucăria asta numită alergare.
Aproape de Izvorul Muntelui găsesc o porțiune prin pădure care să mă facă să accelerez, sa-mi pun zâmbetul pe fata și să forțez cu plăcere! 😁
Mă bucur să văd oameni care fac drumeții prin Ceahlău. Sunt multi și îi vezi pe toate cărările ce străbat masivul, de la 3 la 70+ de ani, sunt frumoși rău și îmi iau doza de inspirație de la ei. Foarte multi dintre ei știu să ne încurajeze și să ne facă loc sa-i depășim! 🤗
Hai că m-am luat cu vorba și cu poveștile și am uitat să vă zic că am ajuns la Izvorul Muntelui! 😎
Voluntari frumoși și gălăgioși și aici care ne-au pus tot ce ne-am dorit pe masă!
E treaba bună, îmi zic, s-au dus 3 ore de la start iar teoria mea mă face să cred că pot ajunge înapoi în alte trei ore la finish. Adevărul este că asta mi-a fost și estimarea inițială cu o seara înainte, 6 ore.
E jumătatea cursei, mai privesc încă o dată graficul cursei imprimat pe numărul de concurs și mă aștept la încă 5km de urcare susținută. Preventiv, un alt flacon de magneziu mă alimentează din mers. Îmi zic că ăsta trebuie să mă țină până la Toaca.😎
Nasol tare și urcarea asta, parca ceva mai domoală ca cea de la Urlătoarea dar tot nenorocita și înșelătoare.
Sunt ud leoarcă de la transpiratie, probabil am strâns în echipament toată apa băută de la începutul cursei și până aici!
Ok, am înțeles, n-am cum să alerg așa că merg cu 15-20 min/km, se urcă parcă spre cer. Din poteca mea se vede un moț de versant ce pare să pună capăt suferinței; pe măsură ce mă apropii observ că poteca cotește cumva prin spatele moțului de deal către un alt moț apărut de nicăieri 😆 și tot așa de vreo 5 ori. După câteva fente de genul ăsta am început să râd și să o văd că pe o situație amuzantă și agonizantă! 😁
Talanga de la Dochia întrerupe seria asta de agonie și extaz! Am auzit-o din nou semn că sunt aproape! După câteva sute de metri văd și cabana și voluntarii care ne încurajează pe fiecare dintre noi pe măsură ce ne apropiem de ei!
De aici, ajuns în fața mesei de primire istoria se repeta și aleg aceeași slăninuță cu branzică! Trebuia să am resurse pt a urca și pe Toaca!
Dar până la Toaca mai e o pâine de mâncat. Urmează o scurtă urcare în creastă iar de aici se coboară pe un drum destul de lat plin de pietre mai mari sau mai mici.
În stânga și-n dreapta sunt flancat de un soi de pini, arbuști adaptați la condițiile de pe creastă. Am grijă pe unde calc întrucât totul e instabil sub adidas.
De data asta alerg si privesc către scara ce duce spre cer, căci așa apare imensitatea de trepte înșiruite ce duce către Toaca. Îmi doresc sa ajung cat mai repede acolo și apoi să încep coborârea spre finish. Am mai urcat pe Toaca și scările sunt favoritele mele iar asta este un motiv bun să uit de pietrele care încearcă sa-mi perforeze din nou adidasul! 🙃
Pentru mine, urcarea și coborârea scărilor de pe Toaca e una dintre cele mai importante porțiuni din cursă! Imensitatea acestei creații mă emoționează de fiecare dată când mă gândesc la cele aproape 500 de trepte care te duc la 1800m altitudine și care la un anumit punct par a fi verticale încât îți tremura picioarele pe ele.
Ma intersectez pe urcări cu ai mei, ne încurajăm reciproc și ne vedem de drum. Turiștii îmi fac loc și mă încurajează, îi încurajez și eu pe unii dintre ei in timp ce ma.opresc sa privesc peisajul superb ce se dezvăluie în spatele meu.
Gata și Toaca! 😁 O tura de control în jurul stației meteo și scările in sens invers ! De data asta e mult mai palpitant întrucât realizez înălțimea la care mă aflu iar peisajul e superb.
Din păcate așa e în cursă! Sentimentele astea sunt puternice și de scurtă durată. Nu-mi permit să casc ochii și să visez ca turiștii pe care i-am depășit pe trepte deși îmi place să fac asta de fiecare dată când am ocazia.
Acum focusul e pe coborârea spre Cabana Fântânele. Și încep tot cu aceleași speranțe nerealizabile pentru o coborâre lină. Nu am noroc de așa ceva nici de data asta. Natura și-a croit propriul ei drum prin Masivul Ceahlău iar poteca noastră se metamorfozează la fiecare pas. Șiroaiele de apă coborâte de-a lungul timpului de pe versanți au scos la lumină văi adânci presărate cu pietricele sau cu bucată de stâncă, rădăcini de copaci ce formează în multe locuri adevărate trepte naturale sau zone de nisip plăcute la atingere ce oferă o mângâiere picioarelor mele.
Cam asta e cu Fântânele-le, din nou coborâre prudentă cu foarte puține zone line, cum îmi plac mie și stabilirea unui nou timp de finish în creștere cu 15 minute. 😉 Deh, a fost mai greu decât mă așteptam.
Îmi vin in cap cuvintele lui Andrei (organizatorul) de la ședința tehnică „De la Fântânele mai facem un mic ocol prin Poiana Viezurilor că să ajungem cu 30km la finish”. A zis-o frumos rău așa cum a zis și despre cele „câteva scări” de pe Toaca. 😁
Logica mea, mă face să cred că după coborârea până la Fântanele va urma tot o coborâre spre Durau că doar mai e puțin până la finish și.am.yras destul cu urcările.
Din nou m-am înșelat pentru că, până Viezuri mai mult se urca decât se coboară. Am energie și forțez și urcările și coborârile dar fără să-mi iau zborul și să forțez aiurea. Din nou mi s-a decalat timpul de finish iar următoarea estimare e de 6.30 ore. Un timp decent pentru efortul depus, zic eu.
Dar stai, că abia am ajuns în Poiana Viezuri. Avem voluntari faini și plini de energie și aici. Tot sper la bucata aia de coborâre care să-mi fie pe plac și tot o aștept să vină.
Din Viezuri clar se coboară prin pădure, sunt zone destul de tehnice și abrupte care din nou ma încetinesc! Sunt singur în pădure și încerc să măresc ritmul alergării,mi-aș dori să-mi păstrez poziția actuală în clasament! 😎
De undeva din vale se aude muzica și uralele de la finish iar de undeva din mine s-a generat parcă o eliberare. Deja mă văd trecând linia de finish cu zâmbetul pe buze și recunoscător pentru ceea ce am reușit!
E ciudat de explicat cum dincolo de linia de finish dispare toată oboseala, și toată tensiunea acumulată în cele 6 ore și jumătate de urcări și coborâri.
De fapt e imposibil de explicat așa ceva. Fiecare dintre noi, „nebunii ăștia neînțeleși, cu alergarea în cap”, avem moduri diferite de a trai acest moment și de a reacționa la această reușită.
Oare a meritat? Tot efortul și toată uzura asta?
Probabil asta te întrebi și tu, cititorule drag! 😁
Cu siguranță, a meritat, merită și va merita de fiecare data orice efort care să mă facă să îmi cunosc mai bine limitele!
Pentru mine merită fiecare pas făcut de la start către finish, merită fiecare zi în care mă trezesc cu noaptea-n cap și ies la alergare, merită fiecare moment dificil pt că mă face sa-mi descopăr o nouă limita superioara, a meritat chiar și atunci când m-am accidentat pt că am învătat să am mai multa grijă de mine și să fiu mai prudent.
A meritat fiecare minut petrecut alaturi de alții cu care am vorbit aceeași limbă și ne-am spus poveștile de alergare și merită fiecare lacrimă de bucurie care se încăpățânează să apară de multe ori atunci când trec linia de finish.
În final câte ceva despre cei care au făcut posibilă această experiență: câteva curiozități despre bate Toaca😁😁😁
#BateToaca este o cursă dificilă și destul de tehnică iar cei aproape 30k și diferența pozitivă de nivel de 2500m te va solicita serios! Din acest motiv organizatorii condiționează participarea de experiența montană anterioară și bine fac!
Traseul se desfășoară în totalitate pe potecile turistice iar marcajele sunt cele turistice, e greu să te rătăcești pe Ceahlau. Din loc in loc au fost voluntari care sa ne ghideze calea iar harta de pe numărul de concurs m-a ajutat să mă organizez mai bine in timpul cursei. 👏
Ceahlaul e un munte curat iar oamenii fac eforturi de a aduce gunoiul jos și de a educa turiștii care ajung pe trasee să protejeze natura. Cred că am auzit ce-l mai frumos discurs despre munte și despre natură aici la BateToaca.
Organizare de excepție din punctul meu de vedere:
❤️ Oamenii din spatele #BateToaca sunt puțini și buni, îi numeri pe degetele de la o mână iar pasiunea lor pentru munte i-a făcut să organizeze un eveniment de excepție.
❤️ Gazdele noastre, pe lângă Masivul Ceahlău au mai fost:
- Centru Pastoral din Durau – unde au avut loc startul și toate activitățile legate de cursă
- Casa Pelerinului – unde am fost primiți cu brațele deschise, așezați la masă și serviți cu ciorbă, gulaș + desert
❤️ Voluntarii de la traseu au fost plini de energie și ne-au susținut și ajutat cum au știut ei mai bine.
❤️ Echipa de la masaj a fost de asemenea la înălțime și datorită lor am scăpat de mare parte din stresul muscular acumulat in timpul cursei.