Povestea din spatele poveștii de la Transmaraton

Fă-mă faimos!

Am aproape două săptămâni în care n-am mai folosit echipamentul de alergare pt că am participat la tot felul de de evenimente „cultural-educative” destul de intense din cauza cărora nu am avut forma optima pt alergare! 😎

În condițiile astea aveam să mă prezint la Transmaraton. Mi-am zis „Ok, măcar sunt odihnit și voi da toată energia la cursă” 🙂

Transmaratonul e una dintre cursele mele preferate în primul rând pentru că e păstorită de Andrei și adună mulți alergători din secta noastră 42kRosu🙂 – suntem ca o mare familie acolo.

Pe lângă asta, pot spune că m-am atașat și de cauzele sociale susținute de alergători iar preferata mea e Pădurea Copiilor – pentru care am alergat și te-am rugat să o susții cu o donație.

Am plecat de acasă cu sentimentul că am cea mai mare susținere la evenimentul asta, atât pentru mine cât și pentru cauza reprezentată. Susținere din partea voastră, cei care mă știți de mult dar și din partea celor pe care i-am cunoscut în ultimile două săptămâni la „activitățile cultural-educative” de care am amintit la început! 😎

Asadar, mi-am dorit să-mi iasă frumos încă de la început și am făcut tot posibilul să mă țin de planul astă.

Vineri după amiază sunt deja pe Transfăgărășan. În limbaj mai sofisticat aș asocia prezenta mea cu doua zile mai devreme cu acea aclimatizare înainte de un eveniment, despre care se vorbește în cărtile de alergare. Una e să alergi prin Chiajna și alta e la peste 2000 m altitudine. Deci am zis să mă adaptez și eu la aerul curat și să văd cum resimt vremea de la fața locului pentru a ști cum să-mi aleg echipamentul in ziua cursei.

În plimbarea mea pe Trans, l-am întâlnit pe Jeno, un tip din Ungaria care călătorea tot cu un camper împreună cu soția lui. Mi-a remarcat încălțările Hoka și de-aici au început poveștile. Și el alerga tot la maraton, avea și el Hoka iar camperul lui era tapetat pe ușa din spate cu tot felul de stickere ce au legătură cu Trail running! 🙂 Se vedea că e pasionat de alergare.

Seara a făcut să fim vecini într-o poieniță vis a vis de cabana Capra. Vremea destul de mohorâtă m-a băgat repede la somn, cred că în jur de noua 🙂. Mi-a plăcut întrucât îmi doream odihna asta pentru bunul mers al cursei. Așa zic și specialiștii și am zis sa-i cred! Minim 8 ore de somn, da! 😁

Sâmbată dimineața a fost cu ploaie și ceva leneveală iar în jur de 12 am pornit din nou spre Bâlea cu speranța să fac câteva mii de pași la altitudine și în pantaloni scurți, plimbare, să ne înțelegem! Am constatat că tarabele de la Bâlea sunt foarte ademenitoare și ofertante așa că n-am rezistat tentației de a mânca ceva porcarii, câte puțin din fiecare (cam cate o sută de grame). La final dupa plimbare, mai mult de pofta, a intrat și un kurtos! 😁 Doar îmi făcusem numărul de pași și meritam ceva dulce.

La noi la Capra, epicentrul evenimentului, încep să se anime lucrurile și să apară primii oameni pentru ridicarea kit-ului de concurs! După amiaza trece destul de repede și se sfârșește cu o bucata zdravănă de ploaie.

De acum începe cumva timpul meu! 🙃 Caut ca un copil bunătățile din kit-ul de participare primit și regăsesc fix ce-mi trebuie pentru cursa! Ca o paranteza, kitul primit a fost foarte generos și sănătos, motiv pt care am tot respectul pt partenerii implicați!

Am totul pregătit pentru cursă, echipamentul, magneziul și produsele de la LR:GO primite în kit. Îmi pun mare speranță în ele întrucat pe unele le-am testat și știu că fac minuni.

Gata, am terminat și treaba pentru astăzi! Nu sunt obosit, însă gândul că mâine la 6.30 este startul mă face că cred că e o idee bună să mă întind! 😁

Cred că e opt jumate când observ pe geam ca s-a aprins focul de tabără Mă gândesc dacă să ies însă raționalul îmi zice să rămân la căldurică și la odihnă! E vorba de cele minim 8 ore de somn! 😁😂

Noaptea a fost cu rafale puternice de vânt și cu ploaie. Ultima astfel de repriză a fost în jur de ora cinci fără ceva, atunci când m-am și trezit.

Până la start am timp suficient să mă pregătesc, să mănânc ceva, să mă hidratez și să-mi aplic ceva cremă pe mușchi și articulații.

6.30 start.

Nici nu s-a luminat bine și pornim cu toții spre Bălea lac. Sunt 8km de urcare în care îmi doresc să trag tare pt a lua ceva avans față de competitorii mei. In scenariul ideal ar trebui sa ies pe locul doi întrucât nu-mi pot compara puterile cu cel de pe unu care a luat un avans considerabil față de mine.

„Daca vrei să câștigi o cursă trebuie sa alergi pe urcare”. Mă tot gandesc la vorbele astea în timp ce fac pași mici și siguri spre Bălea. Iau și eu avans considerabil față de cei din spatele meu ceea ce mă bucură și mă face să visez frumos la podium. Mai e foarte mult până acolo, și trebuie să am grijă la a-mi conserva energie și pentru următorii peste 30 de kilometri.

De la Bâlea urmează cea mai frumoasă coborâre până la Cascada Capra. Sunt 12 km pe care-i parcurg singur, aruncând din când în când un ochi peste umăr către competiție. Am momente în care mă stresează aceasta presiune și trebuie să-i fac față, trebuie să știu dacă e cazul să forțez sau să mă conserv.

Mai am vreo 3 km până la Cascadă, rulez la viteza redusă, cumva din inerție. Pare că sunt relaxat, mi se derulează în cap tot felul de imagini cu mine pe podium, mă gândesc la ce cuvinte să zic acolo 😉, la cum va fi când trec finish-ul…

Noroc că sunt trezit brusc la realitate de pași de alergător. Sunt șocat și încerc să-mi explic cum s-a întâmplat asta😯! Prietenul meu AG pe care-l lăsasem mult în spate pe urcare reușise să vină de pe poziția a patra pe doi. Îl știu pe tip de anul trecut, și atunci m-a depășit tot pe coborare, așa că, îmi e puțin teama de el! 🤫

Nu-mi rămâne decât să-l privesc cum avansează și cum câștigă mult teren în fața mea. Mă gândesc la promisiunea mea de a prinde podiumul făcută către prieteni înainte de cursă, mă gândesc că am zis că voi da tot ce pot și am impresia că nu am făcut asta. M-am gândit pentru scurt timp și la rândurile astea care riscau să nu mai apară întrucât scheletul scrierii era conceput doar pentru varianta cu podium. 😂 Nu aveam un back-up despre ce aș scrie in caz că nu îl prindeam! 🙃 Ce să faci, în timpul cursei te gândești la toate! 🙃

Acum realitatea mea e că am întors al treilea la Cascadă iar veteranul Jeno e la 500 m de mine și îmi amenință și această pozitie. Asta după ce juma’ de cursă am stat liniștit și am visat frumos la locul meu doi.

Trebuie să fac ceva pe urcarea până la Bâlea Lac. Am 12 km în care sper să am energia necesară să-mi iau locul înapoi! Nu e corect așa? 😁

Îmi pun speranța în pliculețul de MindMaster primit în kit și într-un alt shake de la LR:GO și încep urcarea.

Uitasem de anul trecut cum este să urci în alergare 12 km. Pe mine, care stau bine pe urcări mă sperie dar totodată îmi dă speranță că lui AG îi va fi și mai greu.

Pe scurt, cam așa a fost și după 3 km l-am prins din urmă și am început să avansez pt a-mi consolida poziția a doua. Din când în când mă mai uit pe serpentine către cei doi și văd că Jeno pare să fie de neoprit. Acum el e în spatele meu și pune din nou presiune.

Legat de Jeno, după ce l-am întâlnit pe Transfăgărășan, cu o zi înainte, am zis să fac un reserch pe fb să văd cât de bine aleargă. Omul, la 62 de ani era veteran al curselor montane și al ultramaratoanelor iar săptămânal avea băgată o tură de 30km. 😀 Pe loc mi-am pierdut puțin speranța dar apoi m-am gândit la mai celebrii noștri sportivi și la mindset-ul lor. Contează să am încredere în mine, în antrenamente și în toate chestiile pe care le-am făcut bine înainte de eveniment . Am pus bold la în text la toate frazele despre care eu cred că au contat.

Toata urcarea asta e șansa mea de a mă distanta confortabil și a-mi atinge telul. Dacă în alte curse îmi place să petrec timp la punctele de alimentare, de data asta doar i-am salutat din mers și m-am bucurat de încurajările lor. 💚 Aveam tot ce-mi trebuie în bidonaș și pe centură.

Încă de la start, pe toată durata cursei am mai fost încurajat de soția lui Jeno, care l-a urmat cu camperul pe traseu pentru a-l susține. Se oprea în parcări și-l astepta, apoi își continua drumul și oprea din nou după ce trecea de mine, asta de fiecare dată.

M-am bucurat cel mai mult felul ăsta de încurajare. Se vedea toată admirația în ochii ei, admirație pt mine și pentru soțul ei, pentru aceasta neobosită vânătoare a noastră și pentru determinarea de a alerga chiar dacă e foarte greu. Atât de simplu, gesturi atât de simple care mi-au produs bucurie și m-au făcut să-mi doresc și mai tare să câștig!

Până la urmă se termina și urcarea asta susținută! 💪 Deja la Bâlea e animație mare, toate tarabele sunt deschise iar aromele de „porcarii” sunt deja în aer. Sunt mirosuri pe care le suport cu greu in contextul ăsta de oboseală și îmi doresc să depășesc cât mai repede zona.

Ultima coborâre de 8 km îmi planific să o parcurg cu o medie de 5min/km. La ritmul ăsta teoretic nu mai putea să mă ajungă nimeni din spate.

Din când în când arunc privirea în spate, pe serpentine, în căutare de siluete cunoscute. AG nu se mai vede iar în spatele meu e Jeno dar e ceva distanță între noi.

Partea de coborâre nu e atât de simplă precum pare întrucât mușchii sunt solicitați în permanență. Îmi simt gambele foarte încordate și aproape de momentul în care să se blocheze , iar de situația asta chiar nu am nevoie acum. Am încredere în susținătoarele luate până acum însa nu vreau să forțez.

Reduc viteza puțin și privesc din ce în ce mai des în spate. E destul de multă liniște așa că îmi permit și porțiuni în care să merg.

Serpentine dupa serpentine ajung în punctul de unde se vede zona de finish de la cabana Capra. Știu că de acolo mai sunt 3 km de parcurs și nu-mi vine să cred că satisfacția mea totala pentru cursa asta e la distanta de 15 minute.

Iar vizualizez diverse momente legate de finish și mă întreb cum voi reacționa la fața locului? Care va fi cantitatea de emotie resimțită sau cea de lacrimi.

La câteva sute de metri parcurși privirea e din nou peste umăr. Se pare că nimic nu mai poate schimba rezultatul asta și mă bucur că, în sfârșit planul meu de acasă s-a potrivit cu cel de la finish.

Pentru a nu știu câta oara mi-am demonstrat să am grijă ce-mi doresc întrucât sigur se va întâmpla.

Acum că am terminat cu bine cursa, îmi place să cred că că proiecția de acasă despre finish m-a ajutat și m-a menținut focusat în cursă!

Niciun finish nu se compara cu altul, iar aici, linia dreapta spre finish a fost simțită intens, am trecut prin toată stările trăite pe traseu – de la durere sau neputință până la exaltarea de la final.

Ma consider printre norocoșii care sunt în stare să experimenteze aceste stări și care sunt conștienți că dacă-și propun ceva, sigur le va ieși indiferent de efortul depus. În cazul ăsta, drumul va fi un doar detaliu povestit în cuvinte frumoase la final! 🤗

Tot legat de povesti, lucrul pe care l-am admirat și anul trecut la Transmaraton este faptul că toți cei care am urcat pe podium am avut ocazia sa ne spunem propriile povești! 🙂 Toate sunt povești spuse de oameni frumoși. Probabil daca nu aș fi alergat și le auzeam mă apucam în secunda doi de alergare! 😎

Așezat într-un lateral al terasei admir faptul că este o festivitate/ceremonie vie. Acum și cauzele susținute de către noi alergătorii au propriile lor povești și cuvinte de mulțumire către noi, cei care am crezut și alergat pentru ei

Ne-am adunat aici la Transmaraton o mâna de oameni care credem cu tărie într-o lume mai buna și care, în primul rând suntem dispuși să oferim din resursele noastre pentru a crea aceasta lume.

Pentru a nu știu câtă oara, va mulțumesc tuturor celor care ați donat pentru Padurea Copiilor, vă mulțumesc celor care mi-ați scris și m-ați încurajat! 😁

Mă faceți să fiu mândru că vă cunosc și să îmi doresc să rămân și cu alte ocazii în compania voastră.

Cam atât! 💙

.