În căutarea vitezei la Diță

Fă-mă faimos!

N-am mai fost de multă vreme la București… 

de ce?  

Pentru că acum 7 ani când făceam primii pași în alergare, am bifat toate cursele de asfalt din București și-am zis că trebuie să iau calea munților unde auzisem că e mult mai frumos!

Am început cu 10k într-o toamnă, asta pe vremea când nici nu știam prea bine că există adidași speciali pentru alergare… practic știam aproape nimic despre sportul asta apărut brusc în viața mea de sedentar!

În primăvara următoare bifam semi și îmi plăcea tare de mine și de cum am evoluat iar în toamnă am terminat un maraton, primul al meu, de care-mi amintesc cu plăcere și cu durere pentru că am dat tare in zid, mi-am revenit, am tras de mine și l-am dus la final. Am scris la vremea aia despre isprava asta… Emoji

Acum în anul de grație 2024 am zis să revin… mai puternic ca niciodată și să testez asfaltul iar când mă gândesc la ce mi-am propus, am aproape aceleași emoții ca acum 7 ani la primii mei 10k.

Acum e vorba despre Bucharest International Half Marathon & 10K by Constantina Dita , sau pe scurt Diță cum e cunoscut evenimentul în clubul asta select al nostru! Așadar, am decis să cobor puțin din munți pentru a-mi testa vitezele pe asfalt! 🙂

Planul a fost făcut incă din iarnă cand am așteptat cu nerăbdare deschiderea inscrierilor. Mi-e dor de șosea și de oamenii care participă la astfel de curse, în plus, îmi doresc să mă verific și să văd dacă după 7 ani de alergare am puterea sa-mi depășesc cifrele realizate când eram neexperimentat! 😁

Ca idee, scriu rândurile astea cu o zi înainte de eveniment și mă raportez la scriere ca și cum mi-aș fi îndeplinit obiectivul. M-am trezit cu inspirație de scris, e 7 dimineața, mi-am luat laptopul în brațe, sunt așezat comod pe canapea și cu un pahar de cafea pus la îndemână pe măsuța din fața mea. Fără tv, fără alte bazaconii, doar ciripit de păsărele ce intra pe geamul deschis, împreună cu un aer race de vară!

În ziua de azi nu prea mai am ce să schimb la ecuația cursei, am făcut totul cum am putut eu mai bine și cu seriozitate, probabil aș mai fi putut forța mai mult însă am preferat să rămân la limita între plăcere și evoluție. Acum aștept ziua examenului și sper să mă prindă într-o formă excelentă. Emoji

Uitându-mă în spate, constat că am tot amânat destul de mult cursele astea mai rapide pe asfalt. Probabil din cauza faptului că aveam unele credințe care-mi spuneau că m-aș chinui destul de tare să țin un ritm de sub 5 min/km pe semi și că e mai bine să rămân în zona verde și să fac volum. Așa că, am preferat să rămân și să mă antrenez unde m-am simțit confortabil mental fără a avea un plan concret cu target de cursă!

Acum două luni, norocul meu s-a numit Claudiu – omul cu care am inceput să mă antrenez si care m-a făcut să cer mai mult de la mine în antrenamente! Mi-a spus că pot mai mult și mi-a configurat niște antrenamente pe care am încercat să le fac cât mai bine și cât mai serios!

Toată etapa asta mi-a dat un boost destul de serios și m-a adus foarte aproape de ceea ce mi-am propus pentru cursa asta!

E mișto rău să-ti iasă, să vezi că poți și că disciplina te-a adus acolo unde ți-ai dorit! Emoji

Un tablou frumos, la asta mă gândesc când mă uit la poza asta! E un ritual pe care-l fac de multa vreme și care mă ajută să am claritate în ceea ce privește cursa de a doua zi. Pe scurt, autorul vrea să spună că, pentru mâine, știe cu ce se va îmbrăca și ce provocări îl vor aștepta pe traseu, știe unde și când să ia gelurile sau la alte susținătoare de performanță. Știe că e pregătit și că va da tot! 

Dimineață rece în ziua cursei și soare cu dinți, ritualuri peste ritualuri și tendința de a exagera cu ceea ce aș putea să bag în mine pentru a avea energie pe tot traseul. Mă limitez la banana de acasă și jumătate de baton proteic plus ceva hidratare. Apoi îsi fac apariția oamenii frumosi din anturajul asta, cu unii mă știu încă de la începuturi – veterani ca mine, oameni care se „încăpățânează” să se mențină în alergare. Încurajările lor îmi merg la suflet și îmi intensifică speranța „c-o să-mi iasă”. 

Înainte de start, mi-am rearanjat puțin ecranele de pe ceas, am pus toate cifrele care contează la un loc. Am cadența – ca sa-mi fie ușor să țin pasul corect, am kilometri parcurși, ritm pe km si ritm mediu pe cursă. Toate astea ar trebui sa mă facă să știu când trebuie să accelerez și să mă ghideze pe drumul meu… acela de a mă apropia la finish de o ora si 40 minute. 

Dar gata cu vorba….. 🏃

START JOC!

Primii pași sunt încrezători, văd că îmi stă bine în noii Clifton 9 și aștept momentul ăla când pantofii ăștia îmi vor da senzația de boost! Emoji

Întorc repede la arcul de Arcul de Triumf și o iau la vale spre Victoriei. Îmi place vibe-ul și îmi da încredere că voi reuși să mențin ritmul avut în antrenamente. Am planul făcut de acasa… stiu cand iau gelul, când iau isotonic… Știu tot.

Drumul mă poartă spre Casa Poporului apoi pe la Fântâni spre Alba Iulia cu întoarcere la Muncii. Traseul e frumos și ai ce vedea, probabil e cel mai frumos traseu de alergare din București, străzile sunt lungi și poți da viteză cât te țin picioarele.

Am trecut de 10k și sunt în drum spre Alba Iulia iar soarele începe lejer să mă bată în cap. Caut umbra și îmi pun speranța într-un pahar cu isotonic de la punctul de hidratare. Cu ceasul sunt la limită și constat că am redus puțin motoare. Îmi pun speranța și în gelul pe care-l voi lua în 2-3 kilometri dar, până acolo mai pun 1 secundă 2 la ritmul mediu. 

La Muncii realizez că trebuie să ajustez puțin planul pentru că sunt sub timpul estimat.

Boostul de la Hoka nu a venit până în momentul ăsta… Clar nu va mai veni niciodată și mă gândesc că poate era mai bine dacă luam cealaltă pereche de adidași, cei cu care m-am dat la antrenamente… cine știe ce ar fi fost.. 

Deja respir mult mai intens pe jumătatea a doua a cursei, încep să alerg haotic și nici nu mai reusesc să mențin cadența inițială de 180ppm. Se mai adaugă o secundă la ritm, iar gelul ăla în care mi-am pus atâta speranța nu mai poate face minuni. Pe scurt, nu e grav, dar simt oboseala din ce în ce mai intens. Încerc să iau ceva din energia voluntarilor de pe traseu și pentru câteva sute de metri simt că sunt din nou în cursă. E un ciclu în care trebuie să caut mereu motive de a alunga oboseala și a păși mai puternic spre finish! Motivele sunt diverse: oameni, locuri, stări de spirit, diverse amintiri, cuvinte de încurajare… Cam orice face bine! 😁

Sunt destul de putini oameni ieșiți pe stradă să ne susțină sau să se bucure de câteva ore de mișcare fără mașini. Câțiva la Victoriei, câțiva în zona Unirii și cam atât. La finish e ceva mai multa agitație dar mulți dintre ei sunt alergători sau familii ale acestora. Mi-ar fi plăcut să fie și la noi ca afară iar oamenii să înțeleagă că e binevenită orice forma de mișcare și să adere la astfel de evenimente.

Au mai rămas vreo 6 km despre care se zice că ar fi cei mai grei… din Splai se urcă pe Calea Victoriei și chiar simt urcarea asta în picioare. Prima porțiune până la CEC e mai abruptă, mi-e greu dar nu mă opresc, mă gândesc că dacă eram pe munte bucata asta era foarte alergabilă… Mă mai gândesc și la cei care au alergat la Boston săptămâna trecută și, la fel că și mine, au avut urcare spre finish! 😁

Îmi găsesc un nou ritm, puțin sub 5min/km și dau tot să rămân aici. Asta până la Victoriei când mai iau ceva isotonic și mai prind ceva puteri pentru o ultimă forțare pe final.

Sunt aproape de finish, îl simt, văd Arcul de Triumf și știu că în dreapta la câteva sute de metri e poarta de sosire, accelerez cu ultimile puteri spre ea… Îi simt și pe cei din jurul meu că fac la fel. 

E frumos rău să știu că termin, văd poarta, văd covorul roșu întins pe asfalt și mă gândesc la câteva chestii:

– Sunt prea bun și am dat tot ce am putut pentru cursa asta! După 7 ani am revenit pe un traseu de semi în București și am facut un PB! 💪

– Sper că echipa foto să-mi surprindă intrarea pe covorul roșu!

– Acum chiar nu mai are importanța cu ce adidași am alergat dar știu sigur că la urmatorul asfalt trebuie să apelez la un pantof de alergare cu ZOOM FLY în denumire Emoji

– Cu siguranță, dacă nu era Claudiu cu sfaturile și cu antrenamentele lui care să mă facă să visez că pot, povestea s-ar fi scris altfel.

– Am facut tot posibilul să dau dreptate oamenilor din anturaj care mi-au zis că pot! 😁 Acum după isprava asta visez să zbor cât mai curând din nou pe asfalt! 💪

Acum la final ma gandesc ca nu-i așa usor să deplasezi aproape 80 de kile pe un traseu de semi cu 12.3km/h. Cu sigurantță e foarte frumos să faci asta iar apoi ai toate motivele din lume să zambești și să speri că în viitor ar putea ieși și mai bine! 😁

Cursa asta a fost in primul rând despre oamenii ăia frumoși de care m-am apropiat prin diferite împrejurări în aștia 7 ani de alergare și pe care mă bucur să-i văd că au raămas în mișcare. A fost despre oameni pe care m-am bucurat să-i vad pe traseu sau la susținere. Pentru mine finishul e mai mult despre povești decăt despre performanțe. 

La final, o poza cu astia mici ai mei care acum vreo doua luni (la o bere) au zis că vor să se bage si ei la 10k! Șiiii… s-au înscris, și-au luat echipament, s-au antrenat și au alergat frumos 10k la primul concurs din viața lor. Tare bucuros m-am simțit când ne-am intersectat pe traseu!

Faza e că au zis că le-a placut și mai vor iar asta mă duce cu gândul la o „profeție” facută de Andrei Roșu (nu știu dacă el a inventat-o sau doar a preluat-o) cum că: un alergător în cariera sa influențează în jur de 10 persoane să se apuce de alergat.

Sper, la rândul meu, să inspir cât mai multă lume să se apuce de mișcare și să înțeleagă importanța oricărei forme de sport.

Beneficiile le știm cu toții și totuși amânăm mereu momentul de a lua în serios treaba asta.

Cam atât!