Urmele de pe play
Am plecat relaxat și aproape fără nicio așteptare de la cursa asta! Colac peste pupăză îmi uitasem acasă și talonetele, fiind prima data în multi ani de când voi încerca să alerg cu branțuri normale!
Si ziua dinainte tot relaxantă a fost iar după câteva ore petrecute prin Sibiu am decis sa revin la Rășinari! Am prins și reprezentația celor de la Crocodile Paradox în fața căminului Cultural din Rasinari. Fac ceva frumos băieții ăștia 💙 pentru că mi-a plăcut stilul lor și am rămas până la final! 🐊
Urme pe play e prima mea alergare montana de anul asta! M-am înscris fiindcă auzisem „că-i frumos”! Mai văzusem pe la tv sau pe net tot felul de povesti despre Tara Colibelor, despre căsuța MGS și cuvintele erau la superlativ! Așa că, decizia de a veni aici nu prea a fost complicată! 😁
În teorie maratonul asta are 40 și ceva de kilometri și vreo 2500m diferența de nivel! Am mai făcut d’astea și până acum am terminat tot ce-am început! Îmi dă ceva emoții graficul ăsta de mai jos cu urcările și coborârile alea mai abrupte! 😁
Hai să vedem!
N-am chef dar pornesc și eu cu valul! Ritmul meu e lent iar strada care ne scoate din sat e pavată cu piatră cubică – un suport destul de neregulat. Are cam un kilometru lungime și parcă văd și acum fețele admirative ale localnicilor ieșiți să ne vadă! Ne aplaudă, ne urează succes, sunt parte la eveniment sunt primitori iar asta îmi dă o energie bună!
Dispare strada asta, apoi dispar și casele, apar pajiști verzi și animale care pasc în voie iar eu îmi văd de urcarea spre căsuța MGS. E multă liniște iar prima impresie e că aici timpul s-a oprit în loc! Oamenii și obiceiurilor lor vechi de sute de ani, animalele și natura pură.
La umbra pădurii se aude cucul iar poteca noastră mai mult urca decât coboară și nu-i chiar așa ușor! 😁 Apas cu putere în bețe, în picioare, capul în potecă și mă rog să vină o coborâre lină! E o amăgire plăcută iar în locul sta amăgirile te ajuta sa înaintezi! E totul verde în jur, în depărtare crestele versanților seamănă cu un covor catifelat ce urca și coboară lin! Îmi doresc să rămân aici, așezat în iarbă și să mă bucur de acest peisaj dar n-am cum pentru că am altă misiune.
A trecut aproape o oră și eu tot urc! Consider că ar fi bine să bag și un gel, așa preventiv pentru o rezerva de energie. Am grija sa beau și apă! In pădure se simte răcoarea și umezeala, însă în zonele expuse soarele încălzește destul de tare chiar dacă e dimineață!
Alta urcare gravă și după bucurieeee! Apare căsuța MGS! 🤩 Oamenii ne așteaptă cu bucurie, cu gălăgie, cu voie bună și cu masa plina de bunătăți!
Am mâncat dimineață un pachet de Tuc fix cu gândul să mă țină până aici! Îmi face cu ochiul telemeaua tăiată cubulețe cam de 2 cm, sărată cat trebuie și extraordinar de untoasă, bună rău… Apoi mă strâmb și bag o felie de lămâie, doua pahare mici cu cola, apă la bidonaș șiiiiiii coborâree!
Aici sus chiar e un colt de rai! L-am bifat dar mi-aș fi dorit să mai rămân putin aici sus. Peisajul e superb iar mult în depărtare se vede Faăgărașul acoperit de zăpadă. Am auzit povesti despre gogoșile de la căsuța MGS și despre alte bunătăți ce pot fi servite aici și îmi pot doar imagina cum ar fi fost să rămân întins pe iarba cu i gogoașă în mână și cu mintea pierduta pe creasta Făgărașului.
Nu-i ușor sa ajungi aici nici că alergător, ca drumeț sau ca biker și tocmai de asta frumusețea locului e împărtășită numai către cei mai ambițioși dintre aventurieri.
Cu siguranță cel mai greu le-a fost voluntarilor să ajungă până aici. Toate alimentele, apa , fructele au fost aduse pana aici cu cârca.
Coborârile au mai multe fete! Le iubești și le detești în aceeași măsură! Se urcă mult și se coboară la fel de mult pe tot traseul. M-am bucurat de viteza și am înjurat în egală măsură zonele abrupte care-mi solicitau la maxim picioarele!
E primul sfert al cursei și încerc să-mi temperez entuziasmul! Am energie, am chef, îmi place foarte mult traseul! Pe scurt, mă bucur de alergare!
Rememorez bucăți de trasee și amintiri din alte curse ale mele! Urcările sunt solicitante dar simt că mai am energie să le fac față. Împing în picioare, capul în potecă, împing in maini, mă ajut de bete. Reușesc să ajung din urmă alți alergători, depășesc, e că atunci când eram mic și eram cel mai tare pe urcări! 😁 Normal că-mi place!
La 10-15 minute am obiceiul să mă hidratez. Încerc să termin rezerva de apă înainte de a ajunge la următorul punct de alimentare! Apoi repet procedura.
Alta porțiune frumoasa de pe traseu a fost prin pădure, pe marginea apei, ceva umezeală și teren umed, umbra răcoroasă. Sunt 4-5 kilometri aproape plati pe o potecuță ce urmează cursul râului. Sunt surprins de mine și de felul în care am reușit să țin un ritm susținut de viteza. Mă gândesc că poate antrenamentele de tempo făcute își dovedesc eficienta!
Am lasat de multa vreme ceasul și timpul scurs de la start, îmi propun să mă bucur de traseu fara a fi interesat de timpi! Trag tare pentru că simt că am energie.
Am pornit cu 4 geluri la mine! Teoria și experiența îmi spun că nu ai cum să faci performanță la o cursa de genul asta, fără geluri, fără apă, fără electroliți, fără isotonic… Îmi planific gelurile in funcție de urcările de pe traseu cu o frecventa de aproximativ o oră. Reumplu flack-ul cu apa sau isotonic la fiecare punct de pe traseu!
Tot la fiecare punct aleg brânză sărată și lămâia pentru că îmi alunga senzația de dulce de la geluri și cele două păhăruțe de cola… Așa am energie pentru următorii 8-10 km.
Jumătatea cursei e o borna psihică importantă, cei douăzeci rămași sunt kilometrii finali și aproape nimic nu mai poate schimba deznodământul cursei! Forțez urcările, știu că aici am un avantaj, e greu, e abrupt, e un urcuș lung. De multe ori mă sprijin în bețe și întorc capul în spate, doua trei respirații intense, privesc peisajul lăsat în spate – știu ca nu voi mai reveni și reiau urcușul!
Deși resimt oboseala îmi propun să alerg fiecare metru de poteca ce pare plată? Îmi zic în gând „HAI!??” prind betele de la jumătate și pornesc cu greu balansând mâinile ritmic.
Am alergat toată cursa cu bețele în mână (învăț să le folosesc de câteva curse) și consider că balansul ăsta al lor mă ajută să țin un ritm bun!
Sunt conservator de când mă știu pe coborâri, pierd la abordarea zonelor abrupte iar presiunea pusă pe picioare e foarte mare, mușchii sunt încordați la maxim iar prin pantof simt cum brantul se deplasează la fiecare pas, îmi fuge de sub călcâi. Nu vreau sa opresc sa umblu acolo, mai aștept până la finish.
Alerg de multa vreme singur pe traseu, în spate nu vad pe nimeni și caut cu privirea poteci pe versanții din fata mea! O alta zonă superbă cu versanți catifelați ce se aștern valuri în fața mea.
E greu, recunosc! Îmi doresc un pahar cu cola, îmi doresc zonă plata, îmi doresc coborâre ușoară, îmi doresc mai multa energie! Nu mai merge sa vorbesc cu mine în gând! 😁 Mă trezesc cu un „Hai Dane! Aleargă că e plat!” Rostit cu voce tare – trecusem la alt nivel de comunicare!
Ajung la nea Ion, o șură izolata aflată la 5-6 kilometri înainte de finish. E ultimul punct de alimentare de pe traseu pe care-l așteptăm de minute bune! Pășesc dincolo de gard cu picioarele aproape blocate – mușchii sunt încordați maxim de la coborârile intense de până aici! N-am magneziu, și mi-e frica de crampe și de faptul că toată cursa mea mișto se va termina aici.
Incurajari, doua cuburi de brânză, lămâie, cola citeva miscari de întindere și îmi încerc norocul la coborâre. Sunt încordat și-mi înfrânez coborârea cu betele de alergare. Nu-mi place și înaintez anevoios. De frica crampelor musculare îmi propun să mă hidratez cat mai mult din flask-ul proaspăt umplut!
Poteca coboară prin pădure iar eu incerc să alerg ușor și să beau apa preventiv. 😁 Am în cap o imagine postată de organizatori acum câteva zile în care se vede Rășinariul și biserica din centru.
E un cadru superb care nu mai apare. Între timp eu urc ceva și apoi cobor brusc… Sunt ultimii 1.5 km și sunt pe un deal la marginea satului, e plin de voluntari care mă încurajează. Aproape că pășesc temător la vale de frica crampelor ce stau să-mi blocheze picioarele. Cobor lăsând greutatea în bețe, iar beau apă – ultima gură, și apoi sunt îndrumat pe ulițele satului către finish! Gata, asta a fost, îmi zic în timp ce-mi pun un zâmbet mare pe față! 😁
Cu bețele în maini, așa cum am fost in toți cei 40 km, mă bucur că mi-a ieșit frumos și cursa asta!
Renunț imediat la adidași și mă răcoresc în râul ce străbate localitatea, admir medalia placată cu lâna de oiță și mă gândesc că ar fi frumos să rămână și povestea asta undeva pe internet. Poate ajută pe cineva, sau poate, mă inspiră chiar pe mine în viitor! 🏃
Aș recomanda la rândul meu cursa asta! Nu am un motiv anume pentru asta… Am mai multe! 😁
- Încă o dată mi s-a demonstrat că în comunitățile mici se pune multa pasiune în organizare și asta se vede și se simte
- Am vazut asta din poveștile organizatorului din atitudinea voluntarilor și a celorlalți oameni implcați in organizare.
- Locurile prin care ajungi sunt de vis. Relieful vălurit asemeni unui covor verde și dens îți incanta privirea. Sunt locuri in care nu ajung mașinile iar natura e aproape nealterată.
- Padurea e verde și răcoroasă iar la marginea satului pasc în liniște animale
- Cei mai frumoși voluntari de pe traseu. Copii din Rășinari în ochii cărora vedeai bucurie. Copii frumoși, zâmbitori, pasionați de ce fac și dornici sa ajute, să zâmbească și să ofere încurajări!
- Activitățile artistice de sâmbăta, grumetiile și concertele de după amiaza
- Brunch-ul de la finis! N-am întâlnit nicăieri atâta diversitate si atâtea bunătăți locale la un loc. După cursa au intrat cu pofta gogoșile, cârnăciorii, brânza, legumele și diversele tartinabile, prăjiturile.
- Târgul cu produse locale din zona de finish și berea artizanală făcută în Sibiu